Astăzi, la Comrat, am participat la ședința conducătorilor și secretarilor organizațiilor teritoriale ale Partidului Socialiștilor din sudul republicii Сitiți mai mult 06/06/2023
Astăzi Biserica Ortodoxă cinstește Sfântă Treime, Cincizecimea, cunoscută în popor ca Duminica Mare Сitiți mai mult 04/06/2023
Astăzi, creştinii ortodocși sărbătoresc Ziua Sfinților Împărați întocmai cu Apostolii și primii împărați creștini Constantin și maica sa Elena Сitiți mai mult 03/06/2023
În fiecare an, în prima zi de vară, celebrăm Ziua Internațională a Ocrotirii Copilului – o zi specială în care, gândurile și faptele noastre se îndreaptă către cei mici Сitiți mai mult 01/06/2023
După o tradiție deja stabilită, am participat la festivitatea de încheiere a anului școlar, în școlile din satul meu de baștină – Sadova, și satul de baștină al mamei mele – Căpriana Сitiți mai mult 30/05/2023
Astăzi am avut o ședință la Bălți cu conducătorii și secretarii organizațiilor teritoriale PSRM din zona Nord a țării Сitiți mai mult 29/05/2023