Am avut o întrevedere cu E. S. Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Ungariei în Republica Moldova, Sándor Szabó

Am abordat aspecte legate de rezultatele alegerilor și impactul acestora asupra procesului politic din țară. Am menționat că PSRM a obținut un scor bun în scrutin, confirmându-și poziția de cea mai importantă forță de opoziție și alternativă pentru actuala guvernare. Am subliniat că Partidul Socialiștilor deja s-a încadrat în munca de realizare a promisiunilor date […]

Împreună cu președintele de Onoare al PSRM, deputatul BCS, Zinaida Greceanîi, am avut o întrevedere cu șeful Delegației UE în Republica Moldova, Ambasadorul Jānis Mažeiks, cu care am discutat situația politică actuală din țara noastră

În cadrul dialogului am exprimat îngrijorarea vizavi de practicile actualei guvernări care încalcă toate principiile statului de drept. Ne-am referit în special la încălcarea flagrantă a principiului separării puterilor în stat, administrarea statului prin deciziile Comisiei pentru Situații Excepționale, dar și limitarea dreptului la libera exprimarea prin interzicerea abuzivă a unor surse mass-media, în acest […]

Am avut o întâlnire cu viitorii consilieri din partea PSRM în Consiliul municipal Chișinău, în cadrul căreia au fost trasate sarcinile și acțiunile ce urmează a fi întreprinse în perioada următoare

Am menționat că așa cum a fost și până acum, socialiștii vor promova și apăra interesele chișinăuienelor, vor contribui la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor capitalei. În următoarele săptămâni socialiștii vor înregistra mai multe inițiative pentru proiectul bugetului municipal 2024, ținând cont de angajamentele electorale.