Adresez felicitări tuturor creștinilor ortodocși din Moldova cu prilejul marii sărbători „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

Aceasta este una dintre cele douăsprezece sărbători mari creștine domnești, în amintirea zilei, când, la vârsta de trei ani, Fecioara Maria a fost adusă de părinții ei la Templul din Ierusalim, ca mulțumire că Dumnezeu i-a binecuvântat cu un copil.
Cetățenii vor să fie ascultați și înțeleși. Astăzi, la Criuleni
Discuții interesante cu cetățenii. Astăzi, în centrul Moldovei, la Călărași
Procurorii nu se pot împăca cu faptul că am fost eliberat de CSJ din arest la domiciliu, așa că au depus recurs

Se vede ca actuala conducere ne-experimentată a Procuraturii Anticoruptie în persoana domnișoarei Dragalin si acel procuror lipsit de experiență si competență, delegat ilegal să reprezinte acuzarea, nu se pot împăca cu faptul că am fost eliberat de CSJ din arest la domiciliu, așa că au depus recurs. Drept că legea nu prevede, în acest caz, […]
Sunt bucuros să fiu din nou printre oamenii din țară, din satele și din raioanele Moldovei

Vreau să le mulțumesc personal pentru toată susținerea și încrederea pe care mi-au oferit-o în această perioadă dificilă pentru mine și familia mea.
La mulți ani, Vlad!

Astăzi, în întreaga lume este sărbătorită Ziua Internațională a Studenților. Adresez sincere felicitări tuturor celor care au tangență cu această frumoasă sărbătoare.
Conferință de presă susținută de către avocații ex-președintelui Republicii Moldova Igor Dodon cu tema „Detalii despre cazul Dodon!”
Doi ani de Minciuni și Dezamăgire

La doi ani de la alegerea Maiei Sandu în funcția de președinte, majoritatea cetățenilor înjură acea zi, iar mulți dintre alegătorii ei își pun cenușă pe cap și regretă sincer că s-au lăsat înșelați de promisiunile ei false.
Guvernarea Maiei Sandu distruge pas cu pas credința, familia, economia

Această conducere distruge Țara! În calitate de părinte, și cred că voi exprima o poziție împărtășită de majoritatea părinților din Moldova pe cazul dat, sunt categoric împotriva propagandei homosexualității și a desfrâului în școli, băgată insistent de actuala conducere anti-națională și anti-creștină. Cei din PAS s-au opus categoric predării Religiei creștine în școli, iar acum […]
Astăzi, creștinii ortodocși îl cinstesc pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

Astăzi, creștinii ortodocși îl cinstesc pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir – unul dintre marii sfinți mucenici, făcător de minuni și tămăduitor, care a trăit în cetatea Tesalonic, în vremea împăraților Maximian și Dioclețian, cunoscuți pentru prigoanele împotriva creștinilor.