Select Page

Rezultatele alegerilor în Parlamentul European arată că tot mai mulți cetățeni din țările europene pledează pentru o politică orientată spre interesele naționale ale țărilor lor natale

10.06.2024

Această tendință, a euroscepticismului și naționalismului, se va accentua și mai mult în anii și deceniile care vin și se va încheia, în cele din urmă, cu reformarea din temelii a proiectului UE, poate chiar cu desființarea Uniunii Europene așa cum o cunoaștem noi azi.

Republica Moldova trebuie să ia învățăminte de la procesele politice din Europa, care dezvăluie instabilitatea și incertitudinea în relațiile dintre țările UE, și noi trebuie să ne concentrăm pe consolidarea unei politici moldovenești cumpătate, al cărei țel să fie Interesul Național al Republicii Moldova. Nu este corect și înțelept să sacrificăm toate interesele noastre economice, de patrimoniu național, de identitate, de integritate teritorială și de suveranitate, de dragul aderării la proiectul UE care devine instabil, aplică duble standarde, se militarizează și ne abordează pe noi ca pe un teritoriu-apendice, ca pe o colonie în scopuri geopolitice străine nouă.

Interesul Național al Republicii Moldova este să mențină relații prietenești cu toate țările, fără a deveni parte a vreunui bloc militar sau a vreunei uniuni de state care ar impune ca precondiție de aderare cedarea din suveranitate și dușmănia cu alte state. Și ceea ce s-a întâmplat la europarlamentare arată că strategia Interesului Național este actuală și cea mai adecvată pentru Moldova noastră.