Tot astăzi, procurorul Maiei Sandu, Petru Iarmaliuc, a obținut prelungirea interdicțiilor în privința mea. Subliniez că decizia a fost pronunțată de un complet de judecători de la instanțele inferioare, transferați temporar la CSJ, printr-o procedură netransparentă și în lipsa unor criterii obiective, legale. Așa o procedură nu există nicăieri în lume, decât în justiția de buzunar a Maiei Sandu.
Tot astăzi, Procuratura Anticorupție, condusă de fiica activistei PAS, care a finanțat partidul Maiei Sandu, a constat, deloc surprinzător, că investigația jurnalistică despre finanțarea ilegală a PAS nu s-a adeverit. Este o nouă dovadă a capturării procuraturii și justiției de către regimul Maiei Sandu. Curând trebuie pus sigla PAS pe sediile procuraturilor și ale tuturor instanțelor de judecată din țară, ca și confirmare a apartenenței politice clare a acestora.
Să nu uite procurorii și judecătorii, controlați politic, să iasă la mitingul Maiei Sandu de duminică, să vorbească despre modul în care se face justiția la comandă în țara în care se declară pro-europeană. Situația actuală din (in)justiția moldovenească e și mai proastă decât în perioada statului capturat de oligarhul fugar.
Pe 24 mai, de ziua Maiei Sandu, se împlinește un an al acestui dezmăț juridic, comandat în raport cu mine și familia mea de lidera informală a PAS. În această perioadă, toate sondajele de opinie publică arată că cetățenii și-au pierdut și mai mult încrederea în justiție, iar dosarele mele sunt comandate politic. Iar acest tablou, din păcate, este ascuns de ochii europenilor, care mai cred în poveștile Maiei Sandu despre “democrația moldovenească, care e cea mai democratică din lume”.