Select Page

Maia Sandu și războiul

29.07.2022

Guvernarea marionetă de la Chișinău, în frunte cu Maia Sandu, este gata să facă orice, numai să se mențină la putere și să „justifice” intrarea trupelor NATO în Republica Moldova. În opinia Maiei Sandu și a guvernării PAS, un eventual conflict cu Rusia va schimba agenda politică internă și va distrage cetățenii de la problemele economice grave, de la tarifele mari la resursele energetice, de la pensiile și salariile micșorate de inflația enormă. 

Deci prin interese militare străine, dar și prin interesele de supraviețuire politică pentru PAS se explică retorica tot mai agresiva și războinică din partea președintelui, spicherului parlamentului și a premierului din ultimele zile, care spun deja deschis despre implicarea Moldovei într-un război regional, cu toate că premise reale și riscuri pentru aceasta nu sunt.

Repet, partidul de guvernare PAS are nevoie de un focar de război și de frică pentru a se menține la conducere. Există pentru asta și o încurajare din Occident. Dar în caz de ciocniri armate, cei din PAS nu-și vor trimite copiii pe front, dar vor trimite la moarte copiii moldovenilor simpli.

Conducerea PAS este gata pentru orice, inclusiv să lupte până la ultimul moldovean, doar pentru a îndeplini porunca curatorilor săi externi și a-și satisface orgoliul și frustrările personale.

Moldova însă are nevoie de Neutralitate și de relații externe echilibrate. Are nevoie de economie dezvoltată, de investiții și de exporturi, are nevoie de pace interetnică și de creșteri la pensii și salarii.

Moldova nu vrea război și nu vrea o politică dușmănoasă cu Rusia sau cu orice altă țară. Și dacă Maia Sandu nu înțelege și nu poate aduce vremuri bune, trebuie să plece, dar să nu sacrifice viața și bunăstarea oamenilor din cauza ambițiilor ei personale și din cauza rigidității care o caracterizează.