Select Page

Memorie veșnică eroilor!

6.05.2021

În cadrul vizitei în capitala Republicii Belarus, Igor Dodon împreună cu Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a participat la ceremonia de inaugurare a monumentului-bust a lui Ion Soltîs, Erou al Uniunii Sovietice, originar din Moldova. La solicitarea diasporei moldovenești, cu suportul Ambasadei RM din Belarus și la inițiativa lui Dodon, lansată în perioada când ocupa funcția de președinte al țării, a fost inițiată procedura de creare a unui monument în cinstea conaționalului nostru, Ion Soltîs.

Monumentul este instalat pe strada Ion Soltîs din Minsk, este confecționat din bronz și are 3,5 metri înălțime. Este realizat de renumitul sculptor Khizri Asadulayev, autorul multor lucrări din Belarus.

În 1945, soldatul sovietic Ion Soltîs, de doar 22 de ani, a repetat fapta eroică a lui Alexandr Matrosov, aruncându-se asupra unei ambrazuri. A fost înmormântat în apropiere de câmpul de luptă, în partea de vest a localității Louisenthal, Polonia.

– Este de datoria fiecăruia dintre noi să cinstim memoria eroilor care și-au pierdut viața și datorită cărora noi astăzi trăim sub un cer senin. Memorie veșnică eroilor! – a menționat președintele PSRM.

La Minsk, Dodon a vizitat și Biserica-monument „În numele Tuturor Sfinţilor şi în memoria victimelor căzute întru salvarea Patriei noastre”. Această frumoasă biserică modernă, a fost edificată în anul 1992 și este dedicată eroilor războaielor care au căzut pentru patria noastră comună.

În cripta acestei biserici sunt înmormântate rămăşiţele a trei soldaţi necunoscuţi, căzuţi în luptele a trei războaie – Războiul pentru Apărarea Patriei din anul 1812, Primul Război Mondial şi Marele Război pentru Apărarea Patriei. Nu este exclus ca unul din ei să fi fost originar din Moldova. În memoria acestora, delegația RM a pus în cripta templului o capsulă cu pământ de la mormintele cetățenilor Moldovei care au luptat în Belarus și ale cetățenilor din Belarus care au luptat și au eliberat Moldova.Glorie veșnică eroilor!