Select Page

Forța statului moldovenesc constă în unitatea și solidaritatea diferitelor etnii care locuiesc de secole în țara noastră

6.07.2021

Împreună cu Vladimir Voronin, președintele Partidului Comuniștilor, la invitația Consiliului Public al Moldovei, am participat la o ședință specială cu genericul „Moldova multietnică: provocări și perspective ale viitorului”. Evenimentul este organizat în colaborare cu Consiliul Coordonator al Organizațiilor Etnoculturale.

Am discutat despre situația actuală din țară, inclusiv despre provocările și pericolele asupra dezvoltării social-economice. Am menționat necesitatea elaborării unor măsuri pentru consolidarea statalității noastre, a suveranității, integrității teritoriale, păcii și armoniei interetnice.

Consiliul Public al Moldovei a fost înființat în luna noiembrie 2020 și include peste 20 de asociații obștești, inclusiv etnoculturale, precum și lideri ai tineretului, experți în diverse domenii, reprezentanți ai clerului și presei.

Am salutat participanții la ședință și am subliniat în mod special faptul că forța statului moldovenesc constă în unitatea și solidaritatea diferitelor etnii care locuiesc de secole în țara noastră. În pofida problemelor existente, noi trebuie să ne mândrim că avem o Patrie de care trebuie să avem grijă și pe care trebuie s-o consolidăm.

În același timp, am amintit că o treime din populația Moldovei o constituie reprezentanții a zeci de etnii și că aceștia sunt mari patrioți și stataliști convinși, fapt care l-am apreciat mereu. Astfel, în timp ce am deținut funcția de Președinte al Republicii Moldova, pentru prima dată a fost instituită funcția de consilier prezidențial pentru relații interetnice.

În încheiere, am îndemnat toate forțele sănătoase ale țării să se unească pentru menținerea și consolidarea stabilității în societate.