Dodon propune amânarea alegerilor în Adunarea Populară a Găgăuziei

30.03.2021

Președintele PSRM, Igor Dodon, le-a propus deputaților socialiști să se adreseze către autoritățile din UTA Găgăuzia cu propunerea de a amâna alegerile în Adunarea Populară, planificate pentru 16 mai. Subiectul a fost discutat la ședința fracțiunii parlamentare a PSRM, unde s-a analizat situația social-politică și economică dificilă din țară, starea epidemiologică și acțiunile care urmează a fi întreprinse.

“Am reiterat faptul că problema numărul unu de pe agenda țării noastre și a întregii lumi este lupta cu pandemia. Am fost unanimi în opinia că în situația când în Moldova zilnic sunt înregistreze noi anti-recorduri la numărul de infectări și de decese, toate eforturile conducerii țării trebuie îndreptate spre achiziționarea în regim de urgență a numărului necesar de vaccinuri pentru a purcede la imunizarea în masă a cetățenilor.

În acest sens am salutat disponibilitatea autorităților chineze de a dona țării noastre, în cel mai scurt timp posibil, a unui lot de vaccin împotriva Covid-19, la solicitarea președintelui Parlamentului, Zinaida Greceanîi.

Totodată, am menționat că livrarea în țara noastră a vaccinului rusesc Sputnik V va fi subiectul de bază al discuțiilor pe care le voi purta la Moscova, săptămâna curentă”, – a precizat Dodon.