Select Page

Vom face tot ce ne stă în puteri pentru prosperarea Moldovei!

14.10.2020

Igor Dodon continuă vizitele prin localitățile din Moldova și întâlnirile cu oamenii. Candidatul independent la funcția de Președinte al țării a vizitat marți raioanele Ialoveni și Hâncești.

Susținerea sectorului agricol rămâne o prioritate

Prima destinație a fost satul Horești, raionul Ialoveni. Igor Dodon a fost la cea mai importantă întreprindere din această localitate – ferma care produce lapte, brânzeturi și alte produse lactate cu marca „Ferma cu Origini”. În discuțiile cu colectivul întreprinderii, candidatul la funcția de Președinte al țării a vorbit nu numai despre procesul de producție. Oamenii sunt interesați de problemele cotidiene: drumuri, sfera socială, pandemia și multe altele. Candidatul le-a relatat despre realizări precum și despre ceea ce el și echipa sa intenționează să întreprindă în următorii patru ani.

„Ferma cu Origini este un bun exemplu de gestionare a afacerii: se implementează tehnologii noi, crește eficiența activității întreprinderii. Viitorul aparține unor astfel de întreprinderi. Când vorbim despre necesitatea industrializării țării, despre modernizarea agriculturii, în primul rând, ne referim la implementarea unor asemenea proiecte. Una dintre prioritățile echipei noastre a fost și rămâne susținerea sectorului agricol, mai ales în condițiile de criză pandemică și de secetă”, a subliniat Igor Dodon.

În satul Zâmbreni, candidatul independent s-a întâlnit cu localnicii la Casa de cultură. Ca și în majoritatea cazurilor, au fost abordate subiecte cu privire la protecția socială, pensii, reabilitarea drumurilor și obiectivele sociale, susținerea agriculturii și combaterea pandemiei.

În mod special, Igor Dodon a vorbit despre realizările echipei sale: demararea procesului de dublare etapizată a salariilor pentru toți lucrătorii medicali. În luna octombrie, medicii noștri primesc deja un salariu cu 30% mai mare, de la Anul Nou, acesta se va majora cu încă 30%, iar în primul trimestru al anului 2021 – cu 40%. 

„Și acesta este doar un exemplu al faptelor noastre – acțiuni de acest gen au fost și vor fi cu mult mai multe!”, a dat asigurări candidatul.

IGOR DODON

În satul Costești, raionul Ialoveni, Igor Dodon a vizitat o întreprindere agricolă care se ocupă de recoltarea și depozitarea fructelor, înainte ca acestea să ajungă pe piețe și în magazine. În frigidere speciale sunt păstrați struguri, mere și prune moldovenești.

„Este o afacere foarte importantă. Ar trebui să fie deschise cât mai multe astfel de mini-companii. Este un suport foarte bun atât pentru producători, cât și pentru exportatorii de fructe și legume din Moldova”

IGOR DODON

La întâlnirea cu membrii colectivului, Igor Dodon a vorbit despre măsurile de susținere a agriculturii. Le-a explicat agricultorilor cum vor fi realizate planurile echipei sale privind crearea platformelor industriale în raioanele țării.

Vizita în raionul Ialoveni s-a finalizat cu întâlnirea cu angajații întreprinderii orășenești „Ialoveni-Gaz”. Aceștia s-au interesat despre economie, noile locuri de muncă (în special, pentru tinerii specialiști), reabilitarea drumurilor și a infrastructurii. Igor Dodon le-a comunicat cum vor fi soluționate aceste probleme, despre ce s-a făcut deja și despre planurile de viitor.

Salariile pedagogilor vor fi dublate

În raionul Hâncești, candidatul independent s-a întâlnit cu locuitorii din trei sate: Cărpineni, Mingir și Buțeni. Discuțiile au durat mai mult decât era planificat. Tradițional, au fost multe întrebări, unele destul de complexe, care necesită răspunsuri detaliate.  

Eu sunt pregătit să răspund la orice întrebare. Am suficientă experiență și informații, dar și mai important – am răspunsuri despre modul în care pot fi soluționate aceste probleme. M-au întrebat despre pensii, locuri de muncă, drumuri, iluminat stradal. Le-am vorbit în detaliu despre toate aceste subiecte și despre multe altele. Am reiterat intenția echipei noastre de a dubla treptat salariile pedagogilor în anul viitor (după exemplul majorării salariilor medicilor din anul curent).

Am relatat despre ce am realizat și despre planurile noastre de viitor. Oamenii înțeleg ce trebuie să facem ca în țara noastră să fie stabilitate și dezvoltare”, a menționat Igor Dodon.

Făcând totalurile vizitei, Igor Dodon a mulțumit tuturor celor care au venit la întâlnirile din această zi – au avut loc 10 întrevederi. 

„Ziua a fost foarte încărcată, dar și foarte productivă”

„Cel mai mult mă încurajează faptul că cetățenii cunosc și susțin ideile și faptele mele. Muncim în continuare. Împreună vom face tot ce ne stă în puteri ca Moldova noastră să prospere!”, a concluzionat Igor Dodon.