Select Page

Acordarea asistenței va continua

23.11.2020

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat la ședința săptămânală cu președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, și prim-ministru, Ion Chicu. Oficialii au abordat mai multe subiecte legate de politica social-economică și cea bugetar-fiscală. Părțile au făcut totalurile anului curent și au discutat necesitatea adoptării de către Parlament a Legii bugetului pentru anul 2021.

„Am menționat că parametrii bugetului sunt determinați luându-se în calcul investițiile planificate pentru proiectele de infrastructură. Noi vom continua să acordăm asistență agenților economici care în continuare suportă pierderi din cauza pandemiei. În același timp, amintesc că în luna ianuarie 2021, va avea loc cea de-a doua majorare cu 30% a salariilor pentru toți lucrătorii medicali”, a declarat Președintele.

În încheierea întrevederii, interlocutorii au discutat despre măsurile privind combaterea pandemiei, care ia amploare în toată lumea, inclusiv în Republica Moldova. Părțile au remarcat faptul că sistemul de sănătate deocamdată face față situației, dar posibilitățile acestuia sunt limitate. Din acest considerent, oficialii au îndemnat oamenii să respecte cerința privind purtarea obligatorie a măștilor de protecție atât în spațiile închise, cât și în cele deschise și să respecte normele sanitar-epidemiologice pentru a evita contaminarea.