Zinaida Greceanîi a fost propusă în calitate de candidat al PSRM pentru funcţia de Primar General al Chişinăului

Preşedintele Partidului Socialiştilor, Igor Dodon apropus conducerii formaţiunii – Comitetului Executiv Politic şi Consiliului Republican al PSRM – să examineze şi să aprobe candidatura Zinaidei Greceanîi pentru postul de Primar General al municipiului Chişinău. O declaraţie în acest sens a fost făcută de Dodon astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă.

„Sînt absolut convins că aţi obosit de tot ce se petrece în municipiul Chişinău în ultimii 8 ani. De construcţiile ilegale, de mansardările ilegale, de haosul în transportul din capitală, de corupţia din Primărie. Am obosit cu toţii de politica, pe care o promovează actuala conducere a capitalei. Noi, socialiştii, sîntem de părere că primarul municipiului Chişinău nu trebuie să se implice în politică. Primarul municipiului Chişinău nu trebuie să fie membru al vre-unui partid. Primarul de Chişinău trebuie să fie absolut apolitic şi să se ocupe în exclusivitate de problemele oraşului şi ale locuitorilor acestuia. Următorul primar al Chişinăului nu va face geopolitică aici, în capitala ţării noastre. El nu va lupta cu Estul sau cu Vestul, nu va lupta cu Guvernul, indiferent de „coloratura” pe care acesta din urmă o va avea. Următorul primar al Chişinăului se va ocupa doar de problemele locuitorilor oraşului”, a menţionat Dodon.

În acest context, preşedintele Partidului Socialiştilor a propus conducerii formaţiunii – Comitetului Executiv Politic şi Consiliului Republican al PSRM – să examineze şi să aprobe candidatura Zinaidei Greceanîi la funcţia de Primar General al municipiului Chişinău. „Sînt convins că ştiţi: doamna Greceanîi este numită pe bună dreptate cel mai bun prim-ministru în istoria Moldovei. Acest lucru este recunoscut de toţi: şi de oponenţii politici, şi de partenerii de dezvoltare. Domnia sa a fost cel mai bun tehnocrat şi nu a fost niciodată membră a vre-unui partid. Doamna Greceanîi este o profesionistă cu simţul răspunderii şi gospodină”, a subliniat liderul formaţiunii.

Zinaida Greceanîi a mulţumit colegilor şi partenerilor pentru încrederea manifestată. „Ştiu la sigur: Chişinăul are nevoie de ordine şi noi o vom asigura. Pentru aceasta este nevoie de o echipă de profesionişti. Chişinăul va fi începutul, după care va urma toată ţara!”, a spus ea.

Igor Dodon a menţionat că declaraţiile de astăzi privind înaintarea candidaturii Zinaidei Greceanîi nu este o parte a campaniei electorale. Preşedintele formaţiunii politice socialiste speră că cei din conducerea partidului vor ţine cont de propunerea lansată şi următorul primar al Chişinăului, pentru prima dată în istoria contemporană a Moldovei, va fi o femeie, şi această femeie va fi Zinaida Greceanîi.

„Promitem că va fi mai bine. Cu noi va fi mai bine”, a spus în încheiere Dodon.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.