Sesizarea depusă la Curtea Constituţională cu privire la Legea privind asigurarea egalităţii

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ A REPUBLICII MOLDOVA

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ A REPUBLICII MOLDOVA

   

SESIZARE

 

pentru controlul constituționalității unor prevederi din Legea cu privire la asigurarea egalității nr 121 din 25.05.2012,

publicată în Monitorul Oficial al republicii Moldova nr. 103 din 29 mai 2012

 

 

Onorată Curte Constituțională,

 

La 25 mai 2012 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr 121 ”cu privire la asigurarea egalității”. Din punctul nostru de vedere, o serie de prevederi ale acestui act legislativ contravin literei și spiritului Legii supreme a Republicii Moldova. În majoritatea statelor Uniunii Europene funcționează norme menite să prevină discriminarea sau să asigure egalitatea. Legislatorii din Republica Moldova au copiat doar parțial practicile legislative în acest domeniu, au făcut dovada unei ignoranțe grave, evitând să asigure și un sistem de rezerve sau de condiții și criterii speciale, care ar garanta aplicarea legislației ”antidiscriminare” într-o manieră dreaptă, în condițiile specifice din țara noastră.

În rândurile ce urmează vom arăta care dintre prevederile din Legea nr. 121 din 25.05.2012 contravin Constituției Republicii Moldova.

 

1. Articolul 1 alin. (1) din Lege se referă la scopul actului legislativ, care este prevenirea și combaterea discriminării. Articolul din norma respectivă este finalizat cu sintagma ”orice alt criteriu”. Această sintagmă poate fi aplicată sau interpretată abuziv, ea nu este însoțită de criterii care ar preciza limitele în care se aplică. Spațiul lăsat neacoperit de această ultimă sintagmă de la alin. (1) art. 1 al Legii este completat cu articolul 7 al Legii, care conține o referință la ”orientarea sexuală”. Sintagma ”orientare sexuală”, din punctul nostru de vedere, este degradantă pentru ființa umană și aduce atingere demnității omului (art. 1 alin. (3) din Constituție). Prin această sintagmă oamenii sunt împărțiți în mod nefiresc pe categorii false, criteriul de bază fiind modul în care unele persoane ar prefera să-și manifeste sexualitatea sau felul în care simt o anumită atracție sexuală.

Oamenii pot fi împărțiți în categorii. Acest lucru este acceptabil și legal, dacă are un temei firesc. Oamenii, fiind egali în fața legii, se împart în bărbați și femei, religioși sau nu, de o rasă sau alta, de o naționalitate sau alta, având o anumită origine etnică, fiind vorbitorii unei anumite/anumitor limbi materne, fiind părtași ai anumitor opinii și convingeri, având sau nu apartenență/aderență politică, dispunând de avere mai mare sau mai mică, având o anumită origine socială. Această listă de criterii de bază, enunțate în articolul 16 alin. (2) din Constituție, este exhaustivă și suficientă. Nu întâmplător ”orientarea sexuală” nu se regăsește printre aceste criterii constituționale de stabilire a categoriilor firești de persoane.

Iată de ce, sintagma ”orientare sexuală” din art. 7 alin. (1) al Legii este periculoasă și degradantă pentru oamenii care acționează în cadrul jurisdicției Republicii Moldova. Apelând la procedeul ficțiunii juridice, avem dreptul legitim să ne întrebăm: de unde poate ști patronul unei întreprinderi despre preferințele sexuale ale celui care vrea să se angajeze, dacă acesta nu se comportă într-o manieră impertinentă, provocatoare sau dacă nu își etalează în mod ostentativ preferința de a-și manifesta într-o formă anume sexualitatea?

Sexualitatea ține exclusiv de viața intimă a omului (protejată de art. 28 din Constituție). În afara intimității, etalarea sexualității este amorală prin definiție. Statul nu poate să încurajeze practicile amorale manifestate în public sau propagate în mod public. Aceasta va conduce în mod inevitabil la degradarea atmosferei sănătoase în spațiul public. Degradarea atmosferei sănătoase în spațiul public contravine ideii de dreptate (art. 1 alin. (3) din Constituție). De asemenea, încurajarea prin această Lege a posibilităților de propagare în public a faptului că modul homosexual de viață este ceva firesc este de natură să aducă un prejudiciu grav identității etnice, culturale, lingvistice și religioase, or, exprimarea liberă a acestor trăsături ale identității poporului Republicii Moldova, în special când e vorba de cultură, tradiții și religie (între ele existând o legătură seculară indispensabilă), în baza Legii, de multe ori, va fi tratată ca discriminare. Persecutarea în favoarea unor așa zise minorități a majorității cetățenilor noștri, care sunt purtătorii biologici și intelectuali ai culturii și spiritualității noastre, va conduce la încălcarea ideii de dreptate de la art. 1 alin. (3) din Constituție și la subminarea unității poporului Republicii Moldova. Articolul 10 din Constituție consfințește unitatea poporului și dreptul la identitate. Unitatea poporului este fundamentul statului.

Prin urmare, este neconstituțională sintagma ”orientare sexuală” și cerem ca Curtea Constituțională să constate acest lucru.

Introducerea în limbajul uzual a unor sintagme și cuvinte precum ”preferințe sexuale”, ”homosexualitate”, ”lesbianism”, ”orientare sexuală” și altele care țin de acest domeniu, constituie o propagandă indirectă a erotismului și pornografiei. Legea în cauză contribuie la  utilizarea lor frecventă în dezbaterile publice și conduce la sporirea curiozităților pentru reprezentările pictografice, cinematografice etc. ale acestor manifestări ale sexualității. De menționat este faptul că mulți copii minori au acces la aceste dezbateri, dar nu există nici o garanție că un părinte sau un tutore îl va îndruma să înțeleagă corect subiectele discutate. Mai mult, minorii, neavând experiență de viață și fiind nepregătiți pentru a înțelege fără sprijin moral, afectiv și intelectual anumite subiecte delicate, dar și extrem de incitante, precum este sexualitatea, sunt expuși riscului de a le fi afectată grav dezvoltarea normală și sănătoasă. Nu există garanții că în momentul cînd minorii au în față astfel de subiecte, le privesc sau le ascultă de unii singuri. În asemenea situații consecințele sunt lesne de anticipat.

 

2. În articolul 1 alin. (2) lit. c) a Legii este prevăzut că ”prevederile legii nu se extind și nu pot fi interpretate ca aducând atingere cultelor religioase și părților lor componente în partea ce ține de convingerile religioase”. Art. 31 din Constituție alin. (2) prevede: ”Cultele religioase sunt libere și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii”. Considerăm că norma de la art. 1 alin. (2) lit. c) a Legii încalcă libertatea internă a cultelor, deoarece aplicarea ei poate să aducă atingere activității cultelor în parte ce ține de pregătirea cadrelor în instituții speciale de învățământ. Norma citată din Lege nu garantează libertatea absolută instituțiilor de învățământ ale cultelor religioase de a refuza înmatricularea persoanelor care nu întrunesc condițiile stabilite prin normele interne ale cultelor. Mai mult, art. 9 alin. (4) din Lege prevede: ”Prevederile prezentului articol nu constituie restrângere a dreptului instituției de învățământ care pregătește personalul unui anumit cult religios de a refuza înscrierea unei persoane al cărei statut confesional nu corespunde cerințelor stabilite pentru accesul la instituția respectivă”. În primul rând, formularea acestei norme este vagă, neunivocă. Poate fi interpretată diferit din punct de vedere literar, pentru că scopul normei nu rezultă expres din textul ei. Sintagma ”prevederile prezentului articol nu constituie o restrângere…” poate avea două sensuri, ambele fiind valabile în funcție de puterea de speculare a celui care face uz de ea. O variantă a înțelesului acestei norme ar fi:

prevederile prezentului articol nu pot fi considerate o restrângere…”.

O altă variantă este:

prevederile prezentului articol nu pot restrânge…”.

Chiar dacă legislatorul a urmărit scopul asigurării dreptului instituțiilor de învățământ religios de a aplica la înmatriculare criterii de selecție speciale, precum este și firesc să fie, calitatea și claritatea formulării acestei norme nu indică o asemenea intenție. Așa cum Curtea Constituțională interpretează doar normele Constituției și nu poate clarifica sensul normelor din actele normative subordonate Constituției (aceasta fiind prerogativa autorităților emitente), în scopul excluderii aplicării abuzive a acestei norme în detrimentul principiului de libertate a cultelor, norma respectivă urmează a fi declarată neconstituțională.

În acest context vom aminti și faptul că art. 9 alin. (4) al Legii nu respectă prescripția din art. 19 lit. a) din Legea privind actele legislative Nr. 780 din  27.12.2001, unde este prevăzut că ”fraza se construieşte conform normelor gramaticale, astfel încît să exprime corect, concis şi fără echivoc ideea, să fie înţeleasă uşor de orice subiect interesat”.

 

Articolul 10 din Constituție prevede în alineatul (1): ”Statul are ca fundament unitatea poporului Republicii Moldova. Republica Moldova este patria comună și indivizibilă a tuturor cetățenilor săi.” Maniera în care a fost dezbătută și supusă votării Legea în cauză, precum și toate prevederile pe care aceasta le conține, prevederi contrare spiritului democratic, dreptății și care încalcă demnitatea omului (toate acestea fiind valori supreme protejate de Constituție), a condus la crearea unei situații sociale noi, la tulburări în masă, la manifestarea unei contestări dure de către cea mai mare parte a societății a acestui act legislativ. Actuala atmosferă din societate, creată după adoptarea și promulgarea Legii, este incompatibilă cu starea de unitate a poporului, consfințită de Legea supremă.

 

Alineatul (2) al articolului 10 din Constituție prevede: ”Statul recunoaște și garantează dreptul tuturor cetățenilor  la păstrarea, la dezvoltarea și la exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase.” Modul în care au fost formulate o serie de norme din Legea cu pricina, la care ne-am referit în prezenta sesizare, sunt de natură să conducă, în procesul de aplicare, la situații care fac imposibilă realizarea în practică a normei de la alin. (2) art. 10 din Constituție. În baza Legii respective, o bună parte din felurile tradiționale și seculare de manifestare a identității etnice, culturale, lingvistice și religioase, vor putea fi tratate APRIORI și într-o manieră care prezumă din start vinovăția, de Consiliul instituit prin acest act legislativ drept fapte discriminatorii. Exprimarea identității depășește manifestările din cadrul vieții interne a cultelor religioase. Exprimarea identității culturale sau religioase în spiritul Constituției nu este respectată de prevederile acestei Legi.

 

3. Articolul 8 lit. e) și g)  din Legea nr. 121 din 25.05.2012, întitulat ”Interzicerea discriminării privind accesul la serviciile și bunurile disponibile publicului” prevede:

”Este interzisă orice formă de discriminare privind accesul persoanelor la:

….

e) serviciile de transport;

g) vânzarea sau închirierea de bunuri mobile sau imobile”

 

La prima vedere aceste două norme prohibitive par a fi bune și drepte. În principiu, este corect ca orice persoană să aibă acces fără nici un fel de diferențiere, limitare, discriminare etc., la serviciile de transport sau la închirierea/cumpărarea de bunuri mobile sau imobile. Aplicarea acestor norme este de natură, totuși, să conducă, în anumite situații, la lezarea în drepturi sau la umilire, la călcarea demnității, din cauza convingerilor. Un grup de persoane, care, în baza Legii, ar putea fi catalogat drept ”minoritate” se poate adresa conducătorului unei companii private de transport cu cererea să le fie oferit un mijloc transport în scopul deplasării undeva, pentru efectuarea anumitor practici care, din punctul de vedere al conducătorului companiei de transport, sunt în afara principiilor sale morale și convingerilor sale religioase. Anume convingerile personale, viziunea asupra vieții, îl pot determina pe conducătorul companiei de transport să refuze în oferirea mijlocului de transport în scopul solicitat. Refuzul respectiv cade sub incidența Legii respective. Doritorii de a-l acuza de călcarea legii, într-o asemenea situație, au la dispoziție toate dovezile și pârghiile să facă acest lucru. Legea respectivă îl face vulnerabil pe un asemenea cetățean în fața unor grupuri care pot întruni criteriile de minoritate. Legea nu este făcută așa ca grupul minoritar să fie nevoit să solicite, într-un astfel de caz, servicii de transport altor companii care nu sunt conduse de oameni cu convingeri incompatibile cu practicile acestor grupuri, ci îi permite grupului să-l aducă pe cetățeanul care are anumite convingeri morale sau religioase în fața instanțelor. Nu este exclus faptul că legislatorul a avut în vedere doar serviciile prestate de companii publice. Dar Legea nu conține precizări în acest sens. Norma respectivă este generală, aplicabilă tuturor situațiilor. Legislatorul nu a asigurat posibilitatea aplicării diferențiate și drepte a legii, așa ca în situații de acest fel să fie satisfăcută și necesitatea grupului minoritar, dar și demnitatea persoanei cu convingeri care conduce o companie de transport să fie respectată. Prin urmare, ideea de dreptate nu este respectată.

Situația este similară și în cazul închirierii altor bunuri, cum ar fi bunurile imobile. Un grup minoritar poate să-i ceară proprietarului unei locuințe, săli de conferințe sau altui local, oferirea spațiului respectiv pentru efectuarea de practici care sfidează grav convingerile morale sau religioase ale proprietarului. Și în asemenea cazuri refuzul va fi tratat ca discriminare, iar cetățeanul va avea de ales între încălcarea principiilor sale morale sau de credință și acuzarea lui în fața autorităților, urmată de sancțiuni, care pot ajunge până la condamnare penală.

 

Aliniatul (3) al Art. 1 din Constituție plasează demnitatea omului și dreptatea printre valorile supreme care sunt garantate prin Legea supremă. Precum s-a văzut, normele din art. 8 lit. e) și g) din Lege creează premize de încălcare a acestor valori supreme. Prin urmare, normele respective sunt neconstituționale și avem convingerea că trebuie să fie declarate ca atare de Curtea Constituțională.

Articolul 9 din Constituție prevede în alin. (2) că ”Proprietatea  nu  poate fi folosită în detrimentul  drepturilor, libertăţilor şi demnităţii omului”. În cazurile de genul celui descris la acest punct și această normă poate fi facil încălcată.

Articolul 127 din Constituție prevede la alin. (2): ”Statul garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular, dacă acestea nu vin în contradicţie cu interesele societăţii.” Prevederea constituțională respectivă de asemenea poate fi încălcată la aplicarea celor două norme din Lege, în situațiile descrise mai sus.

Articolul 55 din Constituție prevede: ”Orice persoană îşi exercită drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să  încalce drepturile şi  libertăţile altora.” Și această normă constituțională este încălcată de cele două prevederi ale Legii cu pricina. Grupul minoritar, în acest caz, făcând uz de prevederile Legii, îi poate încălca conducătorului companiei de transport sau proprietarului unui local dreptul la asigurarea demnității sale, garantat de art. 1 alin. (3) din Constituție. Legea este formulată într-o manieră de natură să nu-i pună pe toți subiecții care acționează în cazuri similare în situația de a-și exercita cu bună credință drepturile și libertățile.

 

4. Litera h) din ali. (1) al aceluiași articol 8 se referă la ”alte servicii și bunuri oferite publicului”. Lipsa unei liste exhaustive a categoriilor de servicii și bunuri, cu precizarea specificului acestora, de asemenea poate să conducă la situații în care norma din Lege este aplicată și produce efecte contrare dreptății și demnității persoanei, garantate de constituție.

 

5. Legea cu pricina conține norme referitoare la un organ numit ”Consiliul pentru prevenirea și combaterea discriminării și asigurarea egalității”. În practica statelor din UE pot fi întâlnite organe asemănătoare, dar atribuțiile oferite acestui organ în Republica Moldova sunt inedite și exagerate. Acest Consiliu are atribuții și drepturi precum:

– constatarea existenței sau inexistenței faptei de discriminare, inclusiv din oficiu (art. 15 alin. (1) al Legii);

– solicitarea și primirea de copii ale actelor care au legătură cu faptele pe care le examinează (art. 15 alin. (2) lit. a) a Legii);

– să solicite și să primească informații și explicații verbale sau scrise în legătură cu cazurile pe care le examinează (art. 15 alin. (2) lit. b) al Legii);

– să interpreteze, AB INITIO (n.n.), în defavoarea persoanei acuzate, neprezentarea în termen a informațiilor, documentelor, explicațiilor pe care acest Consiliul le cere (art. 15 alin. (3) al Legii).

 

Legea nu stabilește clar procedura și criteriile în baza cărora acest organ, după examinarea probelor, constată existența sau inexistența faptei de discriminare. Pur și simplu Consiliului îi este acordat prin Lege acest drept. Accesul acestui organ la o serie de categorii de informații, din sfera publică și privată, nu este limitat prin Lege. Stabilirea existenței sau inexistenței unei fapte de discriminare, bazată pe examinarea de probe, este specifică organelor de urmărire penală și de anchetă, precum și activității de examinare și confruntare a probelor în vederea formulării unei concluzii și emiterii unei hotărâri de instanțele judecătorești. Articolul 114 din Constituție prevede că ”Justiția se înfăptuiește în numele legii numai de instanțele judecătorești”. Acest Consiliu nu este parte a sistemului judecătoresc și nu poate să exercite atribuții specifice organelor procuraturii sau instanțelor de judecată. Spre deosebire de organele procuraturii și instanțele judecătorești, pentru activitatea acestui Consiliul nu sunt stabilite condiții, garanții și criterii care i-ar asigura o activitate obiectivă, independentă și imparțială, aceasta în pofida normei declarative alin. (1) art. 11 al Legii. Prin urmare, este neconstituțional ca un asemenea organ să dispună de împuterniciri precum cele din art. 13 alin. (1), art. 15 alin. (2) lit. a) și b) și alin. (3) al art. 15 din Lege.

 

6. Art. 15 alin. (6) al Legii prevede: ”În cazul în care nu este de acord cu măsurile întreprinse de persoana care a comis fapta de discriminatorie, Consiliul are dreptul să se adreseze unui organ ierarhic superior pentru a se lua măsurile corespunzătoare și/sau să informeze opinia publică”.

Am arătat anterior că nu există criterii și condiții clare în baza cărora Consiliul emite o concluzie. Arbitrariul în emiterea de către Consiliu a concluziilor și hotărârilor este foarte posibil. Problema este și mai gravă, deoarece Consiliul poate informa opinia publică. Ce informații și/sau judecăți poate să comunice acest Consiliu publicului nu este reglementat. Astfel, comunicarea către public a anumitor concluzii neobiective ale Consiliului, de natură să denigreze, să acuze și să lezeze public demnitatea unei persoane nu este exclusă. Această prevedere din Lege contravine referinței la dreptate și la demnitatea persoanei (art. 1 alin. 3), precum și articolului 21 din Constituție ”Prezumția nevinovăției” care stabilește: ”Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăția sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanțiile necesare apărării sale”. Venind în contradicție cu norma constituțională, Legea instituie ”prezumția vinovăției”. Prin urmare și această normă din Lege este pasibilă de a fi declarată neconstituțională.

 

7. Articolele 15 alin. (1) (ultima propoziție) și 19 din Lege, care pun sarcina probațiunii pe umerii acuzatului, de asemenea contravine articolului 21 din Constituție. Atunci când prin Lege persoana este pusă în situația de a demonstra că acuzația adusă lui este nefondată, suntem în prezența unei prezumții a vinovăției. Amintim că Legea îi oferă Consiliului dreptul să-l denunțe public, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești, pe cel care nu a satisfăcut Consiliul cu argumentele prezentate precum și pe cel care a refuzat să prezinte argumente în apărarea sa. Deci, și aceste norme din Lege nu cadrează cu litera și spiritul Constituției și urmează a fi declarate ca atare.

Toate neconcordanțele depistate în Legea nr. 121 din 25.05.2012 sunt de natură să submineze și atmosfera democratică fragilă din societatea Republicii Moldova și, de asemenea, aduc un afront principiului statului de drept. Iar articolul 1 din Constituție stabilește că Republica Moldova este un stat de drept și democratic.

 

Onorată Curte Constituțională,

 

În baza articolelor 135 alin. (1) lit. a) din Constituția Republicii Moldova, 4 alin. (1) lit. a) și 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituțională, 38 alin. (1) lit g) din Codul jurisdicției constituționale, solicităm:

 

1. Efectuarea controlului constituționalității următoarelor prevederi din Legea 121 din 25.05.2012:

– sintagma ”orice alt criteriu similar” din alin. (1) art. 1 al Legii;

– sintagma ”orientare sexuală” din articolul 7 alin. (1);

– literele e), g) și h) ale articolului 8;

– alin. (4) al articolului 9;

– articolul 15;

– articolul 19.

 

2. Declararea drept neconstituționale a reglementărilor menționate mai sus.

 

Cu respect,

 

 

Igor DODON

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova,

Președinte al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova

 

 

Zinaida GRECEANÎI

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

 

 

Veronica ABRAMCIUC

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

 

ANEXĂ:

Legea cu privire la asigurarea egalității nr. 121 din 25.05.2012

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.