Provocatorii

De un an şi jumătate, Moldova este pe mâna provocatorilor. Să provoace este stilul lor, să creeze diversiuni – le este tactica, să submineze – le este misiunea. Din provocări, diversiuni şi subminare a fost şi este alcătuită politica internă şi externă a liberalilor şi democraţilor autohtoni, care, de fapt, nici liberali nu sunt, nici democraţi.

De un an şi jumătate, Moldova este pe mâna provocatorilor. Să provoace este stilul lor, să creeze diversiuni – le este tactica, să submineze – le este misiunea. Din provocări, diversiuni şi subminare a fost şi este alcătuită politica internă şi externă a liberalilor şi democraţilor autohtoni, care, de fapt, nici liberali nu sunt, nici democraţi. Etichetele lor de partid sunt nişte denumiri conspirative, nişte măşti teatrale pe feţe de mercenari. Iar provocările lor sunt bine calculate, cinic executate şi mai întotdeauna soldate cu un puternic impact. Să trecem în revistă câteva din momentele mai memorabile, pentru a le înţelege esenţa.  

La 7 aprilie 2009, Republica Moldova a trecut prin cea mai gravă criză internă din 1992 încoace. Provocatorii aflaţi la conducerea partidelor liberale au organizat protestele violente care au culminat cu distrugerea instituţiilor statului şi divizarea radicală a societăţii. În acea zi, au fost puse bazele loviturii de stat, prin dinamitarea ordinii publice, compromiterea procesului de formare a guvernării şi iniţierea unui proces de apariţie a crizelor în lanţ: criza politică, criza economică, criza socială, criza identitară, criza constituţională şi tot aşa. În acea zi, provocatorii au pus începutul campaniei: “Stop Stabilitatea, Start Haosul”.

După alegerile din 29 iulie 2009, provocatorii liberali au momit şi au buimăcit Partidul Democrat al lui Marian Lupu, după ce anterior îl momiseră şi îl buimăciseră pe acesta. Ispitit de promisiunile gratuite ale liberalilor, Lupu s-a lăsat sedus şi a lunecat, la propriu şi la figurat, în braţele unioniste ale lui Ghimpu & Co. Drept rezultat, a fost din nou compromisă formarea unei guvernări statalist-moldoveniste, iar ţară a intrat sub diriguirea unei Alianţe de dreapta, cu sovestea politică amputată.

În primăvara anului 2010, omul cu patru funcţii, Mihai Ghimpu, cu scopul de a-şi extinde perioada de aflare în aceste funcţii pe un termen nedefinit, provoacă în Republica Moldova criza constituţională şi sporeşte până la paroxism instabilitatea şi incertitudinea din societate.

Tot atunci, acelaşi Ghimpu, cu susţinerea tacită, sau cu opunerea declarativă şi stâlcită a colegilor săi din AIE, îşi face mai departe mendrele de provocator, afirmând că pe acest pământ trebuie să trăiască doar românii, creând comisii al căror scop să fie interzicerea Partidului Comuniştilor şi numind Moldova “parte învinsă” în cel de-al Doilea Război Mondial. Prin aceste declaraţii, gesturi şi acţiuni, a fost sfidat bunul simţ al marii majorităţi a populaţiei ţării, iar prin decizia liberalilor de a lipi felicitările de 9 mai adresate veteranilor pe urnele de gunoi şi de a le înmâna cruci de fier, a fost profanată demnitatea şi memoria a zeci de mii de concetăţeni de-ai noştri.

Şirul provocărilor liberale continuă însă, fără scrupule şi fără nicio răspundere. Prin hotărârea prezidenţială de a declara ziua de 28 iunie “zi de ocupaţie sovietică”, Ghimpu & Co provoacă revolta Rusiei, mustrarea oficialilor europeni şi indignarea cetăţenilor. Este tocmai cazul când o provocare se transformă în diversiune şi are ca efect subminarea – subminarea statalităţii însăşi, prin invocarea indirectă a faptului că Republica Moldova ar fi un stat nelegitim. Până astăzi, un bolocan zdravăn răsturnat în faţa Guvernului păstrează memoria acelui gest “glorios” al preşedintelui ales de Alianţă.

De sărbătorile naţionale ale Republicii Moldova, 27 şi 31 august, sub patronajul liberalilor şi protejaţi de poliţie, legionarii neonazişti din mişcarea românească “Noua Dreaptă” au mărşăluit prin centrul Chişinăului, fluturând drapelele României şi scandând mesaje unioniste, spre stupoarea moldovenilor, care, de sărbătoarea lor, au fost nevoiţi să suporte toată această tevatură nazisto-unionistă. Provocări de acest gen, adevărate ofense aduse identităţii poporului şi ţării, au fost la ordinea zilei sub guvernarea AIE pe durata întregului an 2010, fără ca vreuna din componentele Alianţei să se opună în mod categoric acestor manifestaţii revanşarde.

Provocările “patrioţilor” din Alianţă au fost în unison cu declaraţiile stupefiante ale înalţilor oficiali români, care s-au îmbluzit să profite de timpul cât au o guvernare docilă la Chişinău şi s-au lansat în a comenta cum se numeşte poporul din Republica Moldova, ce limbă vorbeşte, ce trebuie să facă şi pe cine trebuie să aleagă. Ce coincidenţă de mesaje şi acţiuni. Curat murdară tranzacţie şi combinaţie politică, ca între sponsori şi mercenari. De pe urma acestor “mesaje prieteneşti”, tensiunile în societate s-au accentuat, iar cordonul care ne leagă de Transnistria a mai căpătat nişte fisuri.

Pe 5 septembrie, Alianţa provocatorilor a organizat o altă diversiune, de această dată camuflată în straie de plebiscit – referendumul-capcană, extrem de dubios, care urma să creeze un precedent periculos pe viitor. De această dată însă, fraierii din AIE au primit o ripostă pe măsură din partea populaţiei republicii, care a răspuns la provocarea liberală prin boicot în masă.

Odată cu declanşarea campaniei electorale, provocările Alianţei liberal-democrate s-au focusat pe oponentul ei principal – Partidul Comuniştilor. Au intrat în uz cele mai mârşave tehnici de diversiune şi compromitere, pornind de la intimidarea membrilor PCRM şi terminând cu organizarea diferitelor accidente pe teren. Incidentul de la Ungheni, când garda de corp a liderului PCRM Vladimir Voronin a fost provocată şi apoi învinuită de maltratarea unui membru al PLDM, a fost savurat cu atâta extaz de presa “filatelistă”, iar informaţia a fost difuzată cu atâta iuţeală, încât până şi unui observator neutru îi apar bănuieli şi suspiciunea că e o făcătură ordinară a liberal-democraţilor. La fel cum făcături sunt şi tot felul de liste cu pretinşi donatori ai partidului, cu persoane care nu se ştie de unde apar, şi nu se ştie apoi cum şi unde dispar.  În cadrul altui scenariu plămădit în laboratoarele diversioniştilor de meserie, s-a găsit nu ştiu prin care saituri anonime, nu se ştie ce fel de texte agramate, pe care gazeta de partid “Timpul” le-a oferit publicului său drept “corespondenţă dintre Tkaciuk şi Voronin”. Cu aşa trucuri, această gazetă riscă să-şi transforme toate paginile în pamflete, propagandă pupcuristă, ştiri de doi bani şi publicitate electorală.

Provocările deţinătorilor actuali ai puterii, aşa cum am spus, nu se rezumă doar la manipulare şi dezinformare. Ei sunt dispuşi să treacă la acţiuni mai primejdioase. Există nenumărate semnale în acest sens. Mai mulţi activişti ai PCRM ne informează aproape zilnic că sunt bruscaţi, jigniţi, ghiontiţi, provocaţi cu bună ştiinţă la a da replica. Toate acestea în timp ce sunt filmaţi cu camera de luat vederi sau cu telefoanele mobile, pentru ca, imediat ce vor acţiona pentru a se apăra, să fie răstălmăcit gestul lor de apărare ca un gest de agresiune. Unii candidaţi de pe lista PCRM sunt mereu filaţi, în sensul unic negativ pe care îl comportă acest cuvânt – a fi filat.  

Nu lipsesc nici atacurile la persoană, nici aruncatul cu ouă, nici deconectarea microfoanelor, nici încuierea sălilor pentru întruniri, nici alte acţiuni prin care oamenii guvernanţilor ştiu să se facă remarcaţi în acest scrutin. Deunăzi, nişte pretinşi observatori au declarat presei că la una din întrunirile mele ar fi fost prezenţi, chipurile, şi un grup de persoane bolnave psihic, pentru care lucru m-aş face eu vinovat. Mă surprinde nivelul infam şi ruşinos de insinuări la care se poate ajunge uneori, cum e în cazul pomenit. Şi e curios în ce mod aşa-numiţii observatori au ajuns la concluziile privind starea psihică a participanţilor la întrunire şi care e gradul lor de iniţiere personală în aşa gen de stări.

Provocările nici pe departe nu se opresc aici. Finalul campaniei se prevede a fi cât se poate de tensionat. Iar actualilor guvernaţi le tremură ghebul de frică să piardă şi vor merge la orice acţiuni pentru a se împotrivi inevitabilului. Pentru că nu au substanţă în mesaje, pentru că nu au credibilitate şi temei în a critica Partidul Comuniştilor, pentru că altfel nu pot, liberalii şi democraţii vor scoate din mânecă alte şi alte insinuări, alte şi alte provocări, alte şi alte “materiale compromiţătoare”. Un an şi jumătate de samavolnicie liberal-democrată a demonstrat că provocările sunt instrumentul lor politic favorit şi ei îl vor aplica până la urmă.

Provocatorii însă trebuie opriţi. 7 aprilie nu trebuie să se repete niciodată. Crizele nu trebuie să se repete niciodată. Haosul nu trebuie să se repete niciodată. Alianţa provocatorilor şi diversioniştilor nu trebuie să se mai repete, iar subminarea statului şi poporului moldovenesc trebuie să înceteze. Sunt sigur, pe 28 noiembrie cetăţenii vor pune punct acestor experimente oculte, cetăţenii vor pune capăt provocărilor.          

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.