Prima Doamnă a țării, Galina Dodon, a vizitat mai multe instituții medicale din țară unde, din partea Fundației de Binefacere „Din Suflet”, a oferit echipament medical necesar

Anual, la data de 3 martie este marcată Ziua mondială privind protecția sănătății urechii și auzului. Cu acest prilej, Prima Doamnă a țării, Galina Dodon, a vizitat mai multe instituții medicale din țară unde, din partea Fundației de Binefacere „Din Suflet”, a oferit echipament medical necesar.

Inițial Prima Doamnă a vizitat Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco” unde a purtat mai multe discuții cu medicii și a donat instituției un aparat insuflator utilizat în chirurgia endoscopică precum și mobilier pentru două săli de joacă pentru copii.

Apoi a vizitat Casa Comunitară pentru Copii cu Dizabilități Severe din Chișinău unde a dăruit un scaun multifuncțional cu verticalizator pentru copii „Dalmatian Invento” și un verticalizator „CAT Invento” care este strict necesar în reabilitarea copiilor cu deficiențe neurologice.

La Institutul de Neurologie și Neurochirurgie, Prima Doamnă a efectuat o scurtă excursie prin instituție, a discutat cu personalul și a donat spitalului un coagulator „Nelson” de ultimă generație, extrem de util în cadrul intervențiilor chirurgicale.

Pe final, Galina Dodon a avut o întrevedere cu părinții și copiii care au beneficiat anterior de implant Cohlear din partea Fundației de Binefacere „Din Suflet”. Prima Doamnă a felicitat copiii și părinții cu Ziua Mondiala a Auzului, a discutat cu părinții despre recuperarea copiilor după ce au suferit intervențiile de implant Cohlear și a privit un filmuleț care redă emoțiile copiilor care au auzit pentru prima dată.

Menționez că în premieră, începînd cu anul curent, din bugetul de stat vor fi alocate finanțe pentru intervențiile de implant Cohlear pentru copii. În acest an de acest serviciu vor beneficia 20 de copii cu hipoacuzie sever-profundă.

Amintesc că pînă în prezent, 19 copii cu hipoacuzie sever-profundă din țară au obținut șansa să audă și să vorbească datorită unor intervenții de implant Cohlear, realizate grație sprijinului oferit de fundația de binefacere „Din Suflet” a Primei Doamne.

Faptele bune continuă!

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.