Pentru o Moldovă prosperă alături de Rusia puternică!

Astăzi, în această piaţă, s-au adunat zeci de mii de oameni liberi, care au venit, practic, din toate oraşele şi localităţile ţării! Cei, care nu doresc să trăiască într-un stat corupt, acaparat de oligarhi! Cei, care se pronunţă pentru aderarea Moldovei la Uniunea Vamală. Îi salut pe toţi delegaţii adunărilor cetăţenilor din întreaga Republică. Îi salut pe membrii şi adepţii Partidului Socialiştilor, precum şi pe toţi cei, care, astăzi, s-au alăturat acţiunii noastre.

dodon-md5 Pentru o Moldovă prosperă alături de Rusia puternică!Astăzi, în această piaţă, s-au adunat zeci de mii de oameni liberi, care au venit, practic, din toate oraşele şi localităţile ţării! Cei, care nu doresc să trăiască într-un stat corupt, acaparat de oligarhi! Cei, care se pronunţă pentru aderarea Moldovei la Uniunea Vamală. Îi salut pe toţi delegaţii adunărilor cetăţenilor din întreaga Republică. Îi salut pe membrii şi adepţii Partidului Socialiştilor, precum şi pe toţi cei, care, astăzi, s-au alăturat acţiunii noastre.

Ne-am adunat aici nefiind mînaţi cu bîta, nefiind constrînşi şi nu la indicaţia suspuşilor. Am venit aici de bună voie, pentru a declara sus şi tare: Moldova are nevoie de Altceva! Moldova are nevoie de o altă guvernare! Viitorul Moldovei este alături de Rusia puternică, în cadrul Uniunii Vamale!

Eurounioniştii de la putere, fără a întreba poporul, au executat ordinul Bruxellesului şi Washingtonului, semnînd Acordul devastator cu Europa. Ei, practic, ne-au distrus agricultura, au pus în pericol sute de mii de concetăţeni de-ai noştri, aflaţi peste hotare. 

Istoria succesului lor este echivalentă cu statutul de cea mai coruptă şi cea mai săracă ţară din Europa! Peste un milion de cetăţeni trăiesc sub pragul sărăciei. Mărimea pensiilor şi indemnizaţiilor sociale este o batjocură la adresa propriilor cetăţeni. Tineretul, lăsat fără careva speranţe de a se realiza, părăseşte masiv ţara. Criminalitatea creşte pe zi ce trece. Pentru cei din sfera de afaceri le este mai simplu să nu facă nimic, decît să funcţioneze după regulile stabilite de „bişniţarii” de la putere.

Organizaţiile unioniste şi neofasciste mărşăluiesc liber prin oraşele Moldovei, chemînd la lichidarea ţării noastre. Astăzi, am avut prilejul să ne convingem de această realitate. 

În politica externă, „forţele provizorii” de la guvernare promovează orbeşte politica anti-rusească. Ei sînt gata să sacrifice Transnistria, Găgăuzia, Bălţii şi alte regiuni, doar de-ar obţine unirea cu România. 

Ei sînt gata să renunţe la independenţa Moldovei de dragul statutului de colonie europeană de categoria a doua. Ei sînt gata să slujească generalilor din NATO prin a-i trimite pe copiii noştri la război. Ei au călcat în picioare valorile ortodoxe multiseculare ale poporului moldovenesc, organizînd, la Chişinău, evenimente ruşinoase, precum gay-festivalurile săptămînale. 

Economia moldovenească se află în comă, iar Guvernul şi deputaţii se odihnesc sau călătoresc prin ţară, distribuind o nouă porţie de macaroane electorale de la înălţimea autobuzelor de doi metri. Corupţionarii, alungaţi din funcţiile de conducere, au impus cu forţa lucrătorii din sfera bugetară să se adune sub drapelele verzi. Dar, n-au îndrăznit să le povestească pedagogilor, medicilor şi poliţiştilor despre schemele prin care se fură sute de milioane lei din buget. Nu le-au povestit despre partajarea proprietății publice – a băncilor, aeroportului etc. 

„Afaceriştii” de la putere planifică să mai jefuiască poporul timp de încă 4 ani. Totuşi, noi ştim că în curînd această guvernare va pleca! Partidele eurounioniste de dreapta şi-au dovedit incapacitatea şi lipsa dreptului moral de a conduce statul. Răbdarea poporului a ajuns la limită! Nu avem de gînd să le oferim „bandiţilor” de la guvernare nici cea mai mică şansă.

fotor-22 Pentru o Moldovă prosperă alături de Rusia puternică! Sînt convins că în noul Parlament majoritatea o vor forma patrioţii şi stataliştii!

Majoritatea absolută a cetăţenilor ţării noastre se pronunţă pentru relaţii prieteneşti cu Rusia şi „pentru Moldova în Uniunea Vamală”– lucru confirmat de cele peste un milion de semnături colectate şi adunările cetăţenilor, care au avut loc pe întreg teritoriu al ţării. 

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, avînd drept sprijin voinţa poporului, se obligă, la prima şedinţă a noului Parlament, să propună pentru agenda de lucru chestiunea privind anularea Acordului cu UE şi organizarea unui Referendum naţional pe problema integrării Moldovei în Uniunea Vamală. Soarta ţării trebuie să o hotărască poporul şi nu cîţiva oligarhi!

După schimbarea guvernării, va veni timpul să ne suflecăm mîinicile şi să ne apucăm de reînnoirea Moldovei! 

Echipa noastră are experienţa unei activităţi reuşite în situaţii de criză.

Socialiştii sînt unica forţă, care, încă doi ani în urmă a elaborat un set de măsuri urgente pentru redresarea economiei şi sferei sociale – „Soluţiile alternative”. Totodată, noi am propus societăţii un program de dezvoltare social-economică a ţării pentru următorii 10 ani. 

Noi vom face ordine în ţară!

Vom revizui şi vom majora indemnizaţiile sociale, pensiile şi salariile bugetarilor!

Vom relansa relaţiile prieteneşti cu Rusia şi vom întoarce piaţa rusească pentru produsele moldoveneşti!

Vom revigora economia ţării!

Pentru o Moldovă prosperă alături de Rusia puternică! Împreună vom învinge! 

dodon-md6 Pentru o Moldovă prosperă alături de Rusia puternică!

dodon-md3 Pentru o Moldovă prosperă alături de Rusia puternică!

dodon-md2 Pentru o Moldovă prosperă alături de Rusia puternică!

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.