Mesaj către alegători

Astăzi, după ce s-au consumat practic toate momentele campaniei electorale pentru Chişinău, este vremea să facem unele constatări și concluzii importante.

Astăzi, după ce s-au consumat practic toate momentele campaniei electorale pentru Chişinău, este vremea să facem unele constatări și concluzii importante.

Mai întâi de toate, le mulțumesc tuturor chișinăuenilor care au avut încredere în mine și m-au susținut printr-un vot masiv în această campanie electorală. Vreau să le transmit și prin acest mesaj că mi-au devenit foarte apropiați și eu le rămân devotat și voi avea mereu în grija mea grijile și nevoile lor, şi voi reveni mai târziu cu precizări în acest sens.

Stimați chișinăueni, în acest scrutin echipa din care fac parte a reuşit să înregistreze un rezultat record la nivel de municipiu şi am obţinut majoritatea mandatelor în Consiliul Municipal Chişinău.

Cât priveşte Primăria Capitalei, eu mă consider învingătorul moral, învingătorul psihologic al acestui scrutin. Acelaşi lucru l-am auzit de la mulţi orăşeni cu care am discutat în ultimele săptămâni. Şi asta din câteva considerente.

În primul rând, fiindcă de facto am câştigat în perimetrul oraşului Chişinău şi în turul I, şi în turul II. Am câştigat în pofida luptei dure care au dus-o împotriva mea toate componentele AIE, cu toate resursele lor, dar şi în pofida unor lupte ascunse, mai puţin vizibile.
În al doilea rând, consider că am câştigat moral, fiindcă acest scrutin a fost fraudat în mod evident, de către cei care se află la conducerea ţării şi a capitalei.

Orice om lucid înțelege – rezultatele alegerilor din 5 iunie și din 19 iunie au fost fabricate, adică au fost falsificate de către actuala guvernare, prin diferite metode, în care guvernanţii, spre rușinea lor, s-au dovedit a fi foarte pricepuți. Întregul scrutin a fost controlat de cei cu aşi în mânecă. Este deci un scrutin compromis, un scrutin care a lăsat alegătorii cu impresia falsului şi manipulării.
Dorin Chirtoacă nu este un primar legitim, chiar dacă este investit în funcţie din punct de vedere legal. Dorin Chirtoacă a câștigat juridic, dar a pierdut moral. Dar se pare că pe el acest lucru nu-l deranjează.

Perfidia aşa-zişilor liberali a putut fi văzută şi în zilele care au urmat alegerilor. Vă amintesc că anume Partidul Liberal a cerut renumărarea voturilor în CMC, pentru a încerca să smulgă mandatul majoritar de la fracţiunea PCRM, cheltuind în mod iresponsabil aproape un milion jumătate de lei pentru renumărarea inutilă.

După ce nu le-a mers cu renumărarea, anume Partidul Liberal, cu susţinerea coacţionarilor politici din AIE, a votat în Parlament scoaterea funcţiei de preşedinte al CMC, ceea ce reprezintă un gest absolut ipocrit şi imoral. De ce nu au votat pentru abolirea acestei funcţii până în 2011, cât au fost la conducere în CMC şi în ţară? De ce dizolvă această funcţie abia acum, când majoritatea a obţinut-o PCRM? De ce schimbă regulile jocului în timpul jocului? Pentru că le convine, pentru că s-au deprins să ia decizii de conjunctură.

Tot liberalii au declarat că vor atrage de partea lor câţiva consilieri din fracţiunea PCRM. Cum îşi propun ei să facă acest lucru? Vor să aplice aceleaşi metode – coruperea şi şantajul.

Asta numesc ei democraţie? Aşa vor ei să construiască un stat de drept, prin manipulări juridice, corupere şi presiuni marca Ghimpu? Prin aşa metode este compromisă şi democraţia promovată de ei, şi integritatea pe care şi-o afişează ca politicieni.
Mai mult, tot liberalii lui Ghimpu au insistat, în caz că ar fi fost turul III, să fie prelungit cadrul legal de organizare a alegerilor locale repetate de la 2 săptămâni la 3 luni, aşa cum le convine lor.

Iar pentru a împiedica luarea unei decizii corecte legal a Curţii de Apel Bălţi, Mihai Ghimpu a făcut personal presiuni politice asupra corpului de judecători, sunându-le. A aplicat procedee de teroare psihologică, şantajând şi ameninţând cu demiterea. Asta deja depăşeşte toate limitele bunului simţ. Asta nu mai este democraţie, asta e demonocraţie.

Legea pentru cei din AIE e de plastilină, o modelează cum vor. În prezent, Ghimpu vrea ca durata interimatului şefului statului să fie de patru ani. Şi nelegiuirile vor continua. Şi îmi pare rău că supraveghetorii normelor democratice de peste hotare tolerează aşa nelegiuiri, cultivând cu mâinile proprii un Pinocet moldovenesc.

Stimați chișinăueni, cel mai mult însă de pe urma acestui scrutin a avut de pierdut municipiul Chișinău. Pentru că se va rămâne la situația deplorabilă care există în prezent, asta în caz că lucrurile nu vor degrada şi mai mult.
În acest scrutin, eu am câștigat în oraș, dar am pierdut în suburbii. Și regret că cetățenii din suburbii nu au dorit să se alinieze voinței exprimate de oraș. Regret că unii cetățeni din suburbii au dat crezare minciunilor urâte de tot, deosebit de cinice și murdare, lansate în ultimele zile de campanie de Chirtoacă, potrivit căruia eu aș fi dorit să separ suburbiile de municipiul Chișinău. Este un fals ordinar al liberalilor, este o minciună prin care ați fost urât manipulați.

Am câteva cuvinte de spus celor care l-au votat pe Chirtoacă. Vă înțeleg și vă respect opțiunea politică. Dar totuși vă mărturisesc că îmi pare rău că v-ați orientat după criteriile ideologice în alegerea voastră. Problemele municipiului nu pot fi rezolvate prin ideologie, agresivitate și demagogie. Nu au fost rezolvate patru ani până acum. Nu vor fi rezolvate, din păcate, nici de acum încolo, pentru că Dorin Chirtoacă nu are capacitățile necesare. E un bun demagog, dar un prost administrator. Păcat. Iar acum vor urma cu adevărat ”surprise-surprize” din partea lui. Veţi vedea ce se va întâmpla la anul.

Acum Dorin Chirtoacă are toate puterea de decizie în Primăria Chişinăului. Este din nou primar, a decăpitat Consiliul Municipal Chişinău şi este stăpânul deplin al Primăriei, are la guvernare o Alianţă care i-a ajutat să ia fotoliul de primar. Acum, nu are niciun temei să o facă pe victima, să dea vina pe alţii şi să plângă în băsmăluţa lui moşu Ghimpu. Nu va mai putea fugi de la răspunderea în faţa orăşenilor. Şi va avea pentru ce să răspundă.

De aceea, consider că peste jumătate de an sau un an, până și alegătorii cei mai convinși ai lui Chirtoacă își vor regreta profund alegerea. Pentru că orașul are nevoie de economie, nu de show-uri și declarații războinice. Orașul e în pragul unei crize deosebit de grave, care nu poate fi rezolvată prin cuvinte și bătăi cu pumnul în piept.

Acum s-a pus punctul campaniei electorale din 2011. Dar nu exclud că peste un an Chişinăul va cere destituirea ruşinoasă a primarului Chirtoacă şi organizarea de alegeri anticipate, pentru că răbdarea oamenilor are limite.

Oricum, stimați chișinăueni, acum, după încheierea campaniei, eu vă declar următoarele: Noi încă vom scrie împreună o pagină nouă în istoria Chișinăului și a țării. Dorința oamenilor de a trăi în confort, de a se face ordine, de a trăi pașnic într-un oraș curat și bogat, într-o ţară modernă, e tot mai mare. Asta înseamnă că mai devreme sau mai târziu, această dorință a cetățenilor își va impune voința. Şi eu voi alături.

Vă mulţumesc.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.