Select Page

12 întâlniri cu locuitorii din raioanele Edineț și Dondușeni

10.10.2020

Sâmbătă, Igor Dodon a vizitat raioanele Edineț și Dondușeni. Candidatul independent la funcția de Președinte al țării a avut 12 întâlniri cu locuitorii satelor din raioanele respective. Au fost discuții sincere și deschide care au depășit graficul de lucru stabilit.

 „Cursul ales va continua!”

Prima destinație din agenda vizitei de astăzi la nordul Moldovei a fost satul Brătușeni, raionul Edineț.

Este un sat destul de mare, iar locuitorii lui au demonstrat un interes sporit față de ceea ce se întâmplă în țară, dar și un nivel înalt de informare. Cetățenii au adresat întrebări  nu doar despre pensii, drumuri și gazificare, dar și despre libertatea de exprimare.

„Apreciez foarte mult grija pe care o manifestă oamenii noștri față de plaiul natal, mă impresionează interesul lor sincer față de soluționarea multor probleme existente, inclusiv celor spirituale. Un asemenea feedback de la concetățeni oferă echipei noastre mai multă încredere în corectitudinea acțiunilor pe care le întreprindem și pe care, cu siguranță, le vom continua”, a dat asigurări candidatul.

În mod separat, Igor Dodon a discutat și cu oamenii de la piața din Brătușeni care i-au adresat întrebări din diferite domenii. Ca de obicei, candidatul a oferit răspunsuri detaliate. 

„Religia ortodoxă este unul dintre pilonii statalității noastre”

În cadrul vizitei în raionul Edineț, candidatul independent la funcția de Președinte al RM a vizitat Biserica „Sfânta Treime” din orașul Cupcini. Igor Dodon a participat la liturghia cu prilejul sfințirii iconostasului și alături de câteva zeci de credincioși, s-a rugat pentru pace și stabilitate în țara noastră, pentru bunăstarea poporului.

În continuare, Igor Dodon a vizitat Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din orașul Edineț, care este în proces de construcție. Le-a mulțumit constructorilor pentru îndeplinirea calitativă a lucrărilor și le-a dorit încheierea acestora cu ajutorul Domnului.

„Mă bucur că oamenii noștri de toate vârstele continuă să respecte tradițiile religioase, or, religia ortodoxă este unul dintre pilonii statalității noastre. Am discutat cu ei despre aceste și alte probleme și am constatat că avem aceleași păreri pe majoritatea subiectelor abordate”, a menționat candidatul.

„Echipa noastră este bine informată despre grijile cotidiene ale oamenilor din satele și orașele noastre și propune soluții concrete!”

IGOR DODON

În satul Fetești, raionul Edineț, Igor Dodon a vizitat una dintre cele mai neobișnuite întreprinderi – fabrica de producere a instrumentelor muzicale. La această întreprindere, unică în felul său în Moldova, meșterii confecționează manual viori și violoncele de calitate înaltă.

„Mă bucur că datorită acestei fabrici, mulți muzicieni din Moldova au posibilitatea să procure instrumente cu coarde de producție autohtonă. Dezvoltarea culturii naționale este o parte componentă a programului nostru de susținere și de promovare a valorilor tradiționale și a consolidării statalității”, a subliniat candidatul la funcția de Președinte al țării.

Igor Dodon a discutat cu lucrătorii întreprinderii și alți locuitori ai satului despre problemele cu care se confruntă și le-a oferit răspunsuri detaliate, fiindcă echipa sa este bine informată despre grijile cotidiene ale oamenilor din satele și orașele noastre și propune soluții concrete.

Pe finalul vizitei în raionul Edineț, Igor Dodon a discutat cu locuitorii satului Trinca. 

„Cetățenii vor stabilitate politică și economică. Scopul meu principal este să asigur această stabilitate!”

IGOR DODON

În raionul Dondușeni, candidatul la funcția de Președinte a țării, a avut întrevederi cu locuitorii a patru sate: Climăuți, Frasin, Baraboi și Tîrnova. În cadrul discuțiilor au fost abordate mai multe subiecte, dar, în mod special, localnicii au fost interesați de rezolvarea problemelor legate de construcția drumurilor, aprovizionarea cu apă, lupta împotriva pandemiei.

„În urma acestor și altor întrevederi pe care le-am avut, am constatat un lucru pe care vreau să-l menționez: cetățenii vor stabilitate politică și economică. Toată lumea a obosit de lupte politice și incertitudine. Scopul meu principal este să asigur această stabilitate. Împreună vom reuși!”, a concluzionat Igor Dodon.