La Mulţi Ani, Maestre Ion Druţă

La Mulţi Ani, Maestre Ion Druţă

La Mulţi Ani, Maestre Ion Druţă
Astăzi, 3 septembrie, marele nostru scritor Ion Druţă împlineşte onorabila vârstă de 83 de ani.
În ajun, fiind în vizită la Moscova, am reuşit să-i transmit un mesaj de felicitare, împreună cu drapelul Moldovei lui Ştefan cel Mare. De asemenea, i-am promis Maestrului că una din bibliotecile din Chişinău îi va purta numele, Ion Druţă.
În mesajul meu de felicitare, am scris următoarele:  
„Multstimate Maestre Ion Druţă,
La Mulţi Ani!
Să Vă dea Domnul sănătate şi spirit să purtaţi cu nobleţe povara anilor de toamnă târzie.
Să ştiţi că în Moldova de azi simţim lipsa celui care este Patriarhul scrisului moldovenesc contemporan, simţim lipsa poveţilor Dumneavoastră, a cuvintelor cumpătate care ar mai putea domoli patimile care ne consumă.
Ca nimeni altul cunoaşteţi cheia sufletului moldovenesc, ne ştiţi şi durerea, şi leacul. Şi avem nevoie azi, mai mult ca oricând, de alifia vorbelor druţiene, de îndrumarea înţeleaptă pe care ne-o puteţi da.
Maestre, Vă invităm să mai treceţi pe Acasă, să veniţi în Moldova, unde Vă aşteaptă cu dor cititorii şi admiratorii. Moldova vă aşteaptă întotdeauna.  
Cu drag şi cu profund respect,
Igor Dodon”.
Repet şi astăzi, La Mulţi Ani, Maestre! Vă mulţumim că aţi fost şi sunteţi sufleteşte alături de noi.
 
 
 

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.