Ispitirea Bisericii

În viaţa noastră contemporană, plină de tot felul de activităţi, stresantă şi excesiv de politizată, au rămas puţine locurile unde ne putem găsi un refugiu din tumultul lumesc, locuri unde să ne relaxăm, unde să medităm şi să ne odihnim spiritul.

În viaţa noastră contemporană, plină de tot felul de activităţi, stresantă şi excesiv de politizată, au rămas puţine locurile unde ne putem găsi un refugiu din tumultul lumesc, locuri unde să ne relaxăm, unde să medităm şi să ne odihnim spiritul. Astăzi, aceste locuri de refugiu ne sunt familia, natura şi biserica. Şi acolo unde ne refugiem, în acele locuri, noi dorim să nu găsim precupeţire, să nu găsim politică, să nu găsim intrigi, să nu ne simţim străini sau nedoriţi. Nu dorim aceste lucruri nici în familie, nici în mijlocul naturii, nici în biserică. Locurile noastre de refugiu le dorim pure, adevărate, necompromise.

Putem noi însă vorbi astăzi despre Biserică în termenii respectivi? E imaculată oare astăzi Biserica, e lipsită oare de pata compromiterii şi e absolvită ea de orice suspiciune? Mă îndoiesc.

Prea jinduită a fost Biserica în ultima vreme de oameni nedemni, prea mari au fost poftele acestora şi prea viclene le-au fost gândurile şi acţiunile. Şi s-a întâmplat ceea, la ce ne-am fi putut aştepta cel mai puţin – Biserica a fost dusă în ispită… 

Datorită grandorii sale, datorită credibilităţii de care se bucură, Biserica a devenit râvnită, drept aliată, de o gaşcă numeroasă de impostori şi profitori politici. Cei care mai ieri erau nişte anonimi sau nişte compromişi notorii, s-au agăţat de imaginea Bisericii, ca de paiul proverbial, care să-i scoată din mlaştina uitării şi dizgraţiei la malul unei vieţi politice pretins onorabile.

Cu o populaţie a ţării creştin-ortodoxă în proporţie de peste 90%, cu cel mai înalt grad de încredere din partea cetăţenilor, de circa 80%, Biserica a constituit o icoană a credibilităţii, pe care impostorii au ştiut să o transforme în mod obraznic în siglă de partid şi în mascotă electorală.

De la Pasat până la Filat, tot felul de lideraşi şi barosani politici au încercat să înhame Biserica drept căluţ de tracţiune în campaniile lor electorale, pentru a-şi lustrui mai cu spor propria imagine. Dar, se ştie, atunci când vrei să cureţi ceva, murdăreşti altceva. Curăţindu-şi imaginea pătată, liderii de partide lipsiţi de scrupule au pătat imaginea Bisericii. Au zdruncinat încrederea oamenilor în demnitatea acestei instituţii şi au aruncat sămânţa dezbinării printre slujitorii bisericeşti.

Consecinţele nu s-au lăsat mult aşteptate. Astăzi, potrivit diferitelor sondaje, încrederea în Biserică a scăzut semnificativ, cu aproximativ 10%, în premieră pentru Republica Moldova. Iar 80% dintre moldoveni s-au arătat îngrijoraţi faţă de pericolul compromiterii Bisericii şi s-au declarat împotriva implicării acesteia în politică. E un semnal de alarmă puternic dat de cetăţeni, de enoriaşi. E o bătaie de clopote pentru cei din Biserică, dat de cei din afara ei. Şi cine are urechi de auzit, să audă. Iar cine are ochi de văzut, să vadă.

Apreciez faptul, că destui preoţi au înţeles pericolul ce survine din politizarea Bisericii şi au ridicat vocea întru apărarea a ceea ce trebuie să rămână sfânt şi nepătat. Adresarea unui grup de preoţi către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Moldova, din vara acestui an, ca să mă limitez doar la un singur exemplu, este unul din acele acte de revoltă evlavioasă şi de curaj , prin care preoţimea a demonstrat principialitate şi fermitate. Cred că vor demonstra fermitate şi de acum încolo. Cred că vor fi mai mulţi şi mai uniţi în a se proteja de ispite.

Cu adevărat, într-o lume plină de ispite, intrigi şi interese oculte, nici Biserica nu se poate simţi în deplină siguranţă. Deci, în asemenea circumstanţe, Biserica trebuie să ştie să se apere, să ştie să-şi impună autoritatea, nu să se supună autorităţilor. Mai ales în campaniile electorale, când demonul profitului politic cu orice preţ, îi îndeamnă pe unii lideri de partid, pe unii lideri de stat, să încalece crucea pentru a sări din nou în fotoliul puterii.

E adevărat, Biserica poate să-şi permită să profite de susţinerea mai marilor vieţii lumeşti, pentru a-şi spori influenţa şi numărul locaşurilor sfinte. Dar Biserica nu trebuie să permită nimănui să profite de ea, pentru că, orice ar câştiga în aparenţă, în realitate ea, Biserica, va pierde şi influenţă, şi credibilitate, şi enoriaşi. Cel mai grav, va pierde creştini.

Vreau să cred că Biserica noastră ortodoxă va avea înţelepciunea şi caracterul de a trece neînclinată prin aceste timpuri vitrege. Şi îşi va păstra imaginea de far al credinţei şi încrederii nepătate. Pentru că partidele şi guvernările trec, dar Biserica va rămâne. Trebuie să rămână mereu neclintită.

Iar politicienii… Politicienii, da, sunt datori să sprijine Biserica, să susţină deschiderea locaşurilor sfinte, să contribuie la sporirea puterii şi prestigiului ortodoxiei. Dar, în acelaşi timp, politicienii, dacă sunt cu adevărat creştini şi ghidaţi de bunele intenţii, sunt datori să nu se impună prin Biserică, să nu o compromită, să nu o ducă în ispită… Pentru că Biserica Ortodoxă e una din cele lucruri, foarte puţine la număr, care ne mai ţin ca ţară şi popor.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.