Îndemn la modernizarea politică

Tezele privind modernizarea PCRM, enunţate de mine în vara acestui an, au generat discuţii aprinse atât în interiorul partidului, cât şi în rândul reprezentanţilor opiniei publice.

Tezele privind modernizarea PCRM, enunţate de mine în vara acestui an, au generat discuţii aprinse atât în interiorul partidului, cât şi în rândul reprezentanţilor opiniei publice. Au urmat şi un şir de replici speculative din partea unor colegi de partid „binevoitori”, care s-au grăbit să supună criticii ideile privind necesitatea modernizării sistemului politic în ţară în general şi a celui partinic în particular. Oricum, consider că iniţierea discuţiilor pe marginea acestui subiect a constituit o avansare serioasă în sensul procesului de modernizare şi mă simt dator să continui neabătut calea acestor idei şi procese.

Ţara noastră, Republica Moldova, se află astăzi în faţa unor provocări serioase, care, în lipsa unor reacţii adecvate, se transformă în pericole reale, care ne pot afecta în mod fatal independenţa şi statalitatea.

Aceste provocări sunt nu de azi sau de ieri, ele-s mai vechi, fiind iniţial aparent nesemnificative, dar, trecând printr-un proces cumulativ, multă vreme ignorate, minimalizate ca pericol şi de către clasa politică, şi de către societate, respectivele provocări s-au concentrat într-un torent de factori agresivi ce sunt în stare să disturgă frageda statalitate moldovenească. Totodată, aceşti factori au împiedicat modernizarea ţării şi a sistemului nostru politic, invalidând aşa parametri ai stabilităţii statale ca mediul socio-economic, politic, spiritual-cultural.

În prezent, dacă dorim să privim cu luciditate şi realist situaţia Republicii Moldova, trebuie să facem trimitere la aceste provocări, cel puţin la cele mai importante dintre ele, pentru a înţelege care sunt riscurile pentru ţară.

  Provocarea haosului politic. De mai bine de doi ani în Republica Moldova nu poate fi formată puterea supremă în stat în plenitudinea ei, nefiind ales preşedintele. Aceasta e o consecinţă a nedorinţei guvernării de a accepta un compromis rezonabil cu opoziţia. Ţara s-a împotmolit într-o criză politică cronică, ceea ce poate duce într-un final la paralizia tuturor verigilor puterii.   

Provocarea pierderii independenţei şi suveranităţii. În ţară sunt cultivate şi promovate orientările politice unioniste. Practic, în mod deschis funcţionează organizaţii care fac apel la lichidarea statalităţii moldoveneşti. Au apărut tot felul de proiecte şi campanii propagandistice unioniste, este afişată până şi data eventualei uniri cu ţara vecină, mai bine zis a înglobării Moldovei în România. Viziunile sale unioniste nu şi le ascund nici unii politicieeni, aflaţi acum la conducerea Alianţei de guvernare.  

Provocarea deindustrualizării ţării. Dacă în Moldova va continua să fie aplicată actuala „politică economică”, riscăm în timp scurt să rămânem în general fără industrie, inclusiv în sectorul agrar tradiţional, nemaivorbind despre sfera tehnologiilor avansate. Poporul nostru va fi sortit unui statut umilitor, de a fi personal de seviciu pentr ţările înalt dezvoltate, iar ţara va fi în mare parte părăsită de populaţia aptă de muncă.  

Provocarea depopulării. Scăderea vertiginoasă a natalităţii, cumulată cu exodul masiv al forţei de muncă a adus Moldova în pragul unei catastrofe demografice. La ziua de astăzi, există deja sate pustii şi case părăsite. Mâine, într-un astfel de sat pustiit se poate transforma ţara întreagă.     

Provocarea deintelectualizării (dezarmării intelectuale). La provocarea depopulării şi a crizei socio-economice, guvernarea de la Chişinău a găsit „răspunsul”. Ministerul educaţiei a iniţiat procesul de „optimizare” a şcolilor, în rezultatul căruia sute de instituţii de învăţământ vor fi închise, iar o parte considerabilă a satelor vor rămâne fără şcoli. Şi toate astea se întâmplă în pofida faptului că în secolul XXI capitalul cel mai valoros sunt cunoştinţele. Deintelectualizarea este echivalentă cu dezarmarea ţării, deoarece societatea, lipsită de arma cunoştinţelor, devine vulnerabilă la tot felul de campanii propagandistice şi poate fi uşor manipulată.    

Provocarea etnocratismului şi a separatismului. Începând cu sfârşitul anilor 80, sistemul politic moldovenesc se construieşte după principiul etnocratic. În rezultatul acestei politici, circa 30% din concetăţenii noştri rămân a fi nereprezentaţi în sistemul politic al ţării şi încetează să privească cu încredere Republica Moldova. Etnocratismul a provocat deja, la începutul anilor 90, conflictele din Transnistria şi Găgăuzia, ceea ce de fapt a avut drept consecinţă fragmentarea ţării. Amplificarea actuală a etnocratismului, în comun cu practicile de jignire şi discriminare a unor grupuri etnice va provoca noi valuri de separatism şi reacţii bolnăvicioase, ceea ce am putut vedea anul trecut, după prezentarea scandalosului „decret al lui Ghimpu”.

Provocarea destrămării statului social. Actuala guvernare în mod făţiş pune capăt programelor sociale. Asta în timp ce Moldova ocupă, printre fostele republici sovietice, abia locul 13 după nivelul PIB-ului şi locul 12 după indicele de dezvoltare a potenţialului uman, fiind codaşă chiar şi în comparaţie cu ţările din Asia Mijlocie. Preţurile cresc, salariile în coeficienţi reali stagnează, şomajul creşte şi el, la fel ca şi procentul oamenilor săraci – ţara se transformă într-un stat din lumea a treia, cu marea majoritate a populaţiei săracă şi cu o elită politică putred de bogată.     

Provocarea lipsei de protecţie a drepturilor oamenilor muncii. Astăzi oamenii muncii în ţara noastră practic sunt lipsiţi de protecţie reală din partea legii. Mii şi mii de oameni, aflaţi în ţară sau plecaţi peste hotare, sunt nevoiţi să muncească pentru sume mizere, uneori în condiţii inumane, fiind lipsiţi de cele mai elementare drepturi ca angajaţi. Fără dreptul de a-şi lua foaie de boală, fără carte de muncă, fără donaţii în fondurile sociale, mii de moldoveni lucrează din greu în tinereţe fără a avea siguranţa unor bătrâneţe asigurate.   

Provocarea criminalităţii şi corupţiei. În ultimii ani această provocare a devenit deosebit de acută, pe motiv că s-a agravat tabloul criminologic în ţară, iar corupţia a atins noi culmi, fiind în mod vădit împletită cu interesele politice de vârf. În 2010, Moldova ocupa locul 106 în raitingul mondial de percepere a corupţiei, rostogolindu-se în mod grav cu tocmai 17 poziţii comparativ cu anul 2009. Sărăcia şi lipsa locurilor de muncă împing cetăţenii în plasa diferitelor organizaţii criminale internaţionale, care practică traficul de persoane şi de organe vii.  

Provocarea mafiotizării puterii în stat. Este vorba despre formarea unor business-clanuri aflate sub protecţia unor reprezentanţii ai puterii şi care la rândul lor influenţează această putere. Dacă procesul de mafiotizare nu va fi stopat astăzi, mâine mafia, ca un cancer, va afecta şi va devora din interior întreaga ţără. Moldova se va transforma într-un Haiti la periferia Europei.

Provocarea nihilismului judiciar. Populaţia ţării noastre a încetat să mai creadă în dreptatea justiţiei şi în respectarea legilor. Corupţia, fărădelegile funcţionarilor, mafiotizarea puterii – toate aceste fenomene vicioase au început să fie percepute ca fiind fireşti de către cetăţeni, ca o normă a societăţii alterate în care trăim.   

Provocarea exploatării mediului ambiant. După ce sistemul de monitoring ecologic de tip sovietic a fost completamente distrus, un alt sistem de monitorizare, cel puţin echivalent, nu a fost organizat. Catastrofa ecologică, şi nu doar ecologică, de anul trecut de la Prut ar trebui să nea dea serios de gândit. Pe viitor, lipsa unui sistem de monitoring ecologic ar putea avea drept consecinţă catastrofe ecologice pe lângă care situaţia din Cotul Morii ne va părea un incident minor. Şi premize pentru asemenea catastrofe există.

Tuturor acestot provocări li se poate opune doar o structură politică bine organizată, cu o viziune strategică consecventă privind dezvoltarea statului şi care dispune de un plan minuţios elaborat cu privire la depăşirea tuturor sfidărilor şi problemelor cu care se ciocneşte Republica Moldova.

Pe ordinea de zi stă, mai acut ca niciodată, problema modernizării ţării, consolidării statalităţii, dezvoltării economice şi reabilitării în sfera socială. Fără un program amplu, bine elaborat şi cu obiective inovative asumate, toate discuţiile despre democraţie, drepturile omului, procesele integraţioniste, construcţia unui stat de drept, garanţii sociale sunt nu altceva decât demagogie sterilă. Nu există la moment în Moldova instituţii suficient de apte pentru a moderniza ţara, fiindcă nu există în Moldova partide suficient de modernizate pentru a crea şi a pune în funcţiune instituţii moderne şi fiabile.  

S-a mizat mult pe faptul că PCRM ar putea fi acel partid, capabil nu doar să conştientizeze gravitatea tuturor provocărilor sus menţionate, dar şi să le dea o replică pe potrivă.  

Însă, apare întrebarea, e pregătit PCRM, în starea lui actuală, să-şi asume misiunea de a salva statalitatea moldovenească şi ţara de la ruinare?

Este evident că pentru a prelua această misiune, PCRM trebuie să obţină încrederea şi susţinerea majorităţii populaţiei ţării, aşa cum s-a întâmplat acest lucru în 2001. Nu e suficient să acumulăm doar 40% şi nu e bine să ne complacem în postura de cel mai solid partid, care a obţinut mai multe voturi decât alţii, dar rămânând în opoziţie şi devenind fără voie părtaşi la continuarea haosului politic. Trebuie să câştigăm la alegeri în mod categoric, având de partea noastră peste 50% din voturi, ceea ce-i va permite PCRM să formeze, ca minimum, Guvernul ţării şi organele decizionale ale Parlamentului. 

Discuţiile despre modernizarea PCRM care au început în mediul public, reflecţiile cu privire la locul şi rolul partidului în sistemul politic moldovenesc nu au găsit, cu părere de rău, un ecou pe măsură în cadrul partidului însuşi. Cuiva în interiorul PCRM îi convine probabil starea şi situaţia actuală a formaţiunii. Şi asta în pofida faptului că majoritatea membrilor PCRM şi marea majoritate a alegătorilor noştri conştientizează că procentul înalt de voturi acumulat la alegeri şi calitatea de partid-fruntaş a PCRM nu pot fi considerate drept un succes deplin, deoarece partidul nu poate forma de unul singur organele puterii. Cu atât mai mult că şi datele statisticii electorale din ultimele scrutine indică un trend descrescător, ceea ce nu poate să nu ne îngrijoreze.   

În starea sa actuală, fără a trece prin procesul de modernizare, Partidul Comuniştilor riscă să nu mai obţină niciodată o victorie care să-i asigure o majoritate în Parlament şi posibilitatea de a prelua puterea în stat. S-ar putea să nu aibă în viitor nici numărul suficient de voturi pentru a bloca tentativele de modificare a Constituţiei.

Trendul general al partidului, după cum am menţionat, e în descreştere: 50% în 2001, 46% în 2005, 44% în iulie 2009, 39% în noiembrie 2010, 37% pe ţară la scrutinul din 2011. 

Printre motivele diminuării ponderii electorale a partidului este izolarea pe plan extern şi intern a formaţiunii. Oponenţii noştri politici au reuşit să iasă biruitori în războiul propagandistic împotriva PCRM, creând impresia atât în exterior, cât şi în interior, că PCRM este un partid anacronic, reacţionar, de tipaj vechi, nedemocrat, nereformat. În plus, odată ajunşi la guvernare, oponenţii au utilizat şi instrumente de corupere politică, au apelat la tehnologii murdare de luptă electorală, în faţa cărora PCRM rămâne a fi extrem de vulnerabilă.

Situaţia e agravată de faptul că 80% din tinerii vorbitori de limba moldovenească votează pentru partidele de dreapta (etnicii moldoveni constituind aproape 70% din populaţia ţării). Aceasta înseamnă că într-o perspectivă de 7-9 ani, către viitoarele scrutine, baza electorală a PCRM se va subţia considerabil, mai ales pe fundalul reducerii numărului categoriilor de votanţi fideli, cum ar fi pensionarii, precum şi din cauza emigrării rusolingvilor.  

Aşadar, de modernizare are nevoie PCRM, ceea ce presupune un şir de schimbări nu doar de ordin conceptual-ideologic şi la nivel de parametri simbolici, dar prevede şi elementele de ordin practic, la nivel de politici publice. Iată care sunt principalele teze la care aş vrea să atrag atenţia.

 În primul rând, în plan ideologic este important să decidem clar ce fel de societate noi construim, ce este socialismul, care este atitudinea noastră faţă de comunism ca atare, care grupuri sociale reprezintă, vorbind în termini marxişti, “forţele generatoare de progres”. Trebuie să ne determinăm în privinţa acelui curent sociologic contemporan care ne este mai aproape ca spirit şi viziune: eurocomunismul, troţkismul, socialismul francez, social-democraţia austriacă etc.?

În toate cazurile, indiferent de vectorul modernizării doctrinare, noi trebuie să stăm ferm pe poziţia antimilitarismului, a suveranităţii şi neutralităţii, a dreptăţii sociale, a construcţiei naţiunii civice, a abordării complexe în relaţiile externe, a deschiderii eurointegraţioniste. 

În al doilea rând, trebuie să abordăm sub aspect de modernizare nu doar forma, ci şi conţinutul partidului. Cazurile de părăsire a partidului din Briceni, Nisporeni, incidentul cu unul dintre candidaţii comunişti în consiliul municipal Chişinău, toate aceste întâmplări recente sunt demonstraţii vii că în partid există probleme de democraţie internă, dar totodată şi de selecţie riguroasă a cadrelor. Trebuie să implementăm la modul practic, nu doar declarartiv, mecanismul de primeris, adică de alegere în mod democrat, cu participarea tuturor membrilor, a candidaţilor la funcţii importante, de întocmire a listelor electorale. Trebuie să dăm mai multă autonomie structurilor locale, comitetelor raionale în întocmirea listelor. Trebuie să elaborăm nişte parametri de selecţie, nişte cote reprezentative în lista generală, pentru diverse categorii de membri de partid. Instituirea unei proceduri de alternativă, mai transparentă, pentru alegerea preşedintelui de partid ar reprezenta un pas înainte în cucerirea simpatiei şi încerederii cetăţenilor.    

În al treilea rând, PCRM trebuie să colaboreze nu doar cu Stânga Europeană, dar şi cu Internaţionala Socialistă, cu alte forţe politice europene de orientare socialistă, ceea ce va oferi mai multă deschidere pe extern pentru partidul nostru.

În al patrulea rând, partidul e dator să devină un centru de atracţie pentru tineret, de toate etniile, care să-şi lege de partid speranţele lor de viitor, perspectivele ţării, realizarea ideilor de afaceri, în cultură, ştiinţă. Asocierea cu partidul trebuie să devină prestigioasă, deci şi imaginea trebuie să fie de prestigiu, numai aşa va fi posibil să atragem tineret şi să fim un partid al viitorului. 

În al cincelea rând, partidul urmează să-şi lărgească baza electorală, să-şi multiplice grupurile-ţintă de alegători. Trebuie să avem o imagine şi mesaje atractive pentru atragerea voturilor lucrătorilor agricoli, fermierilor, pedagogilor, medicilor, lucrătorilor ştiinţifici, oamenilor culturii, oamenilor de afaceri şi tinerilor. Ar fi cazul să ne gândim la crearea unui institut al simpatizanţilor partidului, pentru categoriile de persoane care, fie că potrivit statutului nu pot deveni membri de partid (lucrători ai organelor de drept), fie că din alte motive nu doresc să fie membri de partid, dar sunt activi politic (este vorba despre oamenii de afaceri, intelectuali, studenţi).

În al şaselea rând, partidul trebuie să elaboreze o strategie de lucru cu reprezentanţii societăţii civile, cu uniunile şi organizaţiile obşteşti. În lista partenerilor noştri trebuie să fie şi sindicatele; dacă nu e posibilă o colaborare constructivă cu ele, urmează să creăm sindicate de alternativă, mai independente de factorii puterii. Acesta e unul din obiectivele de importanţă ale partidului.

În al şaptelea rând, PCRM trebuie să devină cu timpul şi un “partid al Internetului”. Parafrazându-l pe Bill Gates, am putea spune că în viitorul politic al Republicii Moldova vor exista două categorii de partide: cele prezente masiv pe Internet şi outsiderii. Partidul nostru e dator să fie foarte activ pe Internet.  

În al optulea rând, partidul nostru, la diferite etape, trebuie să poată fi şi partid de opoziţie, care să critice constructiv, dar şi partid de avangardă, generator şi iniţiator de idei inovatoare şi proiecte de dezvoltare. Şi pentru prima situaţie, si mai ales pentru a doua, partidul are nevoie de o abordare sistemică, de strategii de durată, de un aflux de oameni creativi, manageri, organizatori, lideri locali.  

 În al noulea rând, partidul trebuie să fie ca o fabrică de cadre înalt calificate, atât pentru sfera politicului, cât şi pentru administraţia centrală şi locală. În această direcţie e mult de lucru, dar respectiva calitate a partidului, de creare şi promovare a profesioniştilor, va însemna că partidul e cu adevărat puternic, influent, modern şi de viitor. Fiindcă un partid poate fi concurenţial doar atunci când devine un centru intelectual al ţării, când este un punct de atracţie pentru oamenii creativi, ingenioşi, întreprinzători.

În al zecelea rând, partidul trebuie să creeze centre intelectuale (institute, fonduri), trebuie să iniţieze campanii de comunicare, să stabilească relaţii stabile de colaborare cu intelectuali şi lideri de opinie din Rusia, Ucraina, România, din alte ţări apropiate nouă. Un partid devine concurenţial pe piaţa politică doar atunci când are imaginea de principal centru intelectual al ţării, când atrage în rândurile sale personalităţi, oameni creatori, lideri de opinie. 

În cadrul uneia din Plenarele CC al PCRM, preşedintele Vladimir Voronin a declarat: “Modernizarea partidului reprezintă un complex de măsuri, de eforturi intelectuale şi organizaţionale, orientate spre sporirea gradului de competitivitate a partidului, spre lărgirea bazinului lui electoral, spre accentuarea avantajelor lui. Anume în această cheie văd eu dezvoltarea şi consolidarea măsurilor destinate modernizării PCRM”.

Trebuie să recunoaştem sincer că aceste recomandări partidul încă nu le-a înfăptuit. Misiunea de sporire a competitivităţii PCRM pentru obţinerea victoriei în alegeri încă nu a fost îndeplinită cum se cuvine.

Dacă nu ne vom ocupa serios de chestiunea modernizării partidului, problemele partidului aşa şi vor rămâne nerezolvate. Această realitate trebuie să fie înţeleasă bine de toţi membrii PCRM, de la cei care se află în organele de conducere centrală, până la membrii de rând, din cele mai îndepărtate zone ale ţării.

Înţelegerea acestor realităţi este primul pas spre modernizare şi dacă aceste realităţi vor fi înţelese şi acceptate, eu sunt gata să prezint în continuare un proiect mai concret, tehnic, de modernizare a PCRM, care presupune inclusiv operarea unor modificări la statutul şi programul politic al formaţiunii. Sper să fie înţelese corect acest demers al meu, pe care l-am făcut în scopul modernizării politice a formaţiunii noastre, în corespundere cu tendinţele şi cerinţele timpului.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.