În seara zilei de duminică, am participat la deschiderea celei de-a V-a ediții a Jocurilor Asiatice de Interior și Arte Marțiale

În seara zilei de duminică, am participat la deschiderea celei de-a V-a ediții a Jocurilor Asiatice de Interior și Arte Marțiale, eveniment sportiv de mare anvergură din Asia, organizat la Așgabat.

La ceremonia de deschidere au fost prezenți șefi de state și oficiali de rang înalt din peste 30 de țări, inclusiv Federația Rusă, India, China, Belarus, Kazahstan, România, Turcia, etc. La Jocurile Asiatice de Interior și Arte Marțiale din 2017 participă toate cele 45 de țări membre ale Consiliului Olimpic Asiatic, iar pentru prima oară sînt incluse și 19 țări membre ale Comitetului Național Olimpic al Oceaniei.

Turkmenistan acordă foarte mare atenție dezvoltării sportului. Săptămînal sînt date în exploatare noi stadioane și arene sportive. Modul sănătos de viața este o prioritate pentru conducerea țării.

De asemenea, am rămas profund impresionat de orașul Așgabat, de politica de urbanism și arhitectură. Orașul nou este construit din marmură albă, practic fiecare clădire este monument de arhitectură proiectat de localnici împreună cu cei mai buni arhitecți de peste hotare. Fiecare bloc nou construit dispune de terenuri de joacă pentru copii, terenuri de fotbal, baschet, volei, unele dispun chiar și de terenuri de tenis de cîmp. La fiecare bloc este și un centru social pentru evenimente, activități pentru copii, etc.

Admir cîtă atenție acordă conducerea Turkmenistanului dezvoltării sportului în țara lor, aceasta fiind una dintre cele mai bune investiții pentru prosperarea și promovarea țării.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.