Handicapul lui Tănase

În toate celea se pricepe acest om, pe toate le cunoaşte, pe toate le leagă şi le dezleagă cu atâta uşurinţă şi convingere, de parcă ar fi participat el însuşi la facerea lumii, la crearea lucrurilor şi la plodirea omenirii. Îi spune Constantin Tănase şi pare a se autoconsidera demiurg căzut din ceruri, arbitru moral suprem, acsacalul acsacalilor, buricul pământului, trestia trestiilor gânditoare – toate acestea într-o singură cutie trupească şi sub o singură boltă craniană.   

În toate celea se pricepe acest om, pe toate le cunoaşte, pe toate le leagă şi le dezleagă cu atâta uşurinţă şi convingere, de parcă ar fi participat el însuşi la facerea lumii, la crearea lucrurilor şi la plodirea omenirii. Îi spune Constantin Tănase şi pare a se autoconsidera demiurg căzut din ceruri, arbitru moral suprem, acsacalul acsacalilor, buricul pământului, trestia trestiilor gânditoare – toate acestea într-o singură cutie trupească şi sub o singură boltă craniană.   

Nu dă greş niciodată, pentru că e aşchie din butucul adevărului, nu are păcatul ranchiunii, pentru că e neprihănit ca mielul de paşte, nu e de contrazis, pentru că e oglinda lumii şi  babacul justiţiei. Aşa se vrea văzut acest Tănase, aşa se vrea apreciat, aşa se vrea adulat. Vrea să i se dea dreptate şi atunci când îl înalţă pe postament pe vreunul, şi atunci când îl îneacă în noroi pe un altul. Chiar dacă e vorba de una şi aceeaşi persoană. Se vrea drept şi consecvent acest Tănase şi atunci când îl face cu ou şi cu oţet pe un Nicolae Dabija, şi atunci când îl prezintă pe acesta ca model de „patriot român”. Şi atunci când face ani de zile sluj în faţa lui Iurie Roşca, şi atunci când încearcă să-l îngroape pe acesta de viu. Şi atunci când loveşte câineşte în Marian Lupu, şi atunci îşi face precaut loc în umbra acestuia. Şi atunci când mătură înaintea paşilor lui Vlad Filat, şi atunci când îl răneşte din spate cu ascuţişul peniţei. Şi atunci când…

Lista e lungă şi e plină de nume sonore şi de persoane nemernicite de către acest „monstru [s]acru” al gazetăriei moldoveneşti, care, cu aere de megaloman şi unic deţinător al adevărului, îşi permite să împroaşte cu impertinenţă şi la dreapta, şi la stânga, să dea palme şi celor de sus, şi celor de jos, să înalţe tribunale morale şi pentru cei mai vârstnici ca el, şi pentru cei mai tineri. Am ajuns cu toţii să ne căpătuim cu un Tănase, care, ca şi turcul din proverb, tot el te bate şi tot el te judecă. Şi nu e om căruia să nu-i găsească cusururi şi handicapuri acest taliban al neprihănirii.

De la o vreme, talibanul în cauză şi-a îndreptat privirea sa înveninată spre mine, oblojindu-mă cu tot felul de blesteme numai de el ştiute şi cu invective pronunţate cu o ură nedisimulată, tipică unui fundamentalist autentic. Din câte mi s-a spus, cică acest Tănase a trudit să înşire în paginile gazetei sale o serie de textuleţe în care m-a vizat la modul direct, utilizând inclusiv cuvinte dintr-un un vocabular de periferie umană, pe care s-a adeverit că îl posedă uimitor de bine. Clamând „moldovenismul”, „statalismul” şi „patriotismul” din articolele şi cuvântările mele, numindu-le „dodonisme”, acest Tănase, curios lucru, a încercat de fapt să supună execuţiei publice însăşi ideea promovată de mine şi de colegii mei din PCRM – ideea construirii unei naţiuni civice moldoveneşti într-un stat modern moldovenesc. Pentru fundamentalistul Tănase, nici comunismul, nici moldovenismul nu au dreptul la existenţă. Pentru că aşa vrea rânza lui, pentru că aşa îi sunt montate reflexele.  

Ştiam că roşul este o culoare care trezeşte anumite reflexe la anumite fiinţe rumegătoare, dar am fost surprins să descoper că există şi suficiente fiinţe vorbitoare, care la vederea roşului reacţionează la fel. Dar mai ales când pe un fundal roşu apare un cap de bour moldovenesc, simbolul secular al steagului Ţării Moldovei, imaginea respectivă îi întărâtă înzecit pe unii dintre semenii noştri, ei devenind de-a dreptul virulenţi. O asemenea reacţie, de rinocer perimat, am constatat că manifestă fundamentalistul Tănase, ori de câte ori vede roşu în faţa ochilor sau aude de moldoveni şi moldovenism.

Este evident că asemenea reflexe furibunde au fost dobândite de Tănase în timp şi i-au fost montate şi întărite de către dresorii de la Bucureşti, care au ştiut cum să-l abordeze pe deţinătorul de gazetă. I-au gâdilit amorul propriu, i-au dat un ordin să-l pună la gât, i-au mai administrat nişte injecţii financiare consistente, l-au mai purtat pe ici colea. Astfel încât, acest Tănase, ca şi alţii de teapa lui, s-au înrolat fidel în armata de ieniceri hrăniţi de Bucureşti, pregătiţi să dărâme statalitatea moldovenească şi conştiinţa de moldoveni. Şi omul îşi face cu ardoare datoria de slujbaş la stăpâni.

E dezgustător să citeşti cu câtă batjocură vorbeşte acest „comandor al României” despre cei care se declară moldoveni, cu câtă răutate împlântă vârful peniţei sale înveninate în toţi cei care promovează ideea de Moldova şi moldovenesc, cu câtă perfidie încearcă să mancurtizeze şi să românizeze pătimitul nostru popor. Pentru acest Tănase, acest „titan al românizării moldovenilor” şi „apostol al unirii” cu ţara-mumă România, moldovenii nu există ca etnie, Moldova nu există ca ţară, iar tot ce ţine de termenul „moldovenesc” e pentru el, ca să vezi, o invenţie stalinistă.

Unicornul românizării, Constantin Tănase „cel neprihănit”, cel care a ştiut să îmbine cruciada cu câştigul, ridicând contra bani şi favoruri sabia românismului deasupra capetelor moldovenilor, cel care caută cu lumânarea ziua în amiaza mare cusururi la cei care îi sunt incomozi, acest Tănase are el însuşi un mare handicap. Handicapul lui este că a transformat arta scrierii în arta injuriei, a compromis statutul de lider de opinie, reducându-l la cel de mercenar politic, iar jurnalismul independent, pe care pretinde că l-ar reprezenta, l-a sacrificat în repetate rânduri în slujba intereselor de partid. Iar cel mai mare handicap al lui Tănase este că lucrează împotriva propriului său popor şi stat, împotriva poporului şi statului moldovenesc.

În cazul atacurilor din partea unor astfel de ieniceri ai Bucureştiului, care au un astfel de handicap, nu prea merită să reacţionezi. Sunt prea mulţi şi prea afectaţi de molima mancurtizării şi de patima câştigului gras. Le înţeleg drama. Am vrut doar să-i informez că le înţeleg şi lucrătura. Şi să le spun că pentru modul în care o fac, îşi merită arginţii. Dar că oricum, lucrează în van, pentru că tot ce fac ei, se va scurge ca în nisip şi ca nisipul se vor vântura şi ei, iar poporul moldovenesc şi statul moldovenesc vor dăiuni.   

Vedeţi un set de linkuri la textele acestui Tănase, în care veţi găsi confirmarea spuselor mele.

http://www.timpul.md/articol/9-mai-si-dodoniada-antiromaneasca-de-pe-bac-10373.html

http://www.timpul.md/articol/evanghelia-dupa%E2%80%A6-dodon-13544.html

http://www.timpul.md/articol/-dodonismul-simptomul-vidului-patriotic-la-moldoveni-14105.html#comenteaza

http://www.timpul.md/articol/moldovenii-lui-voronin-de-ziua-republicii-14746.html#comenteaza

http://www.timpul.md/articol/cu-bidonul-cu-dodonul%E2%80%A6-14807.html

http://www.timpul.md/articol/ig–dodon-stefan-cel-mare-si-sfant-va-fi-primit-in-pcrm-16618.html

http://www.timpul.md/articol/cine-l-va-succede-pe-voronin-ig–dodon-iu–muntean-z–greceanai-17281.html

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.