Decizia finală a grupului parlamentar al socialiştilor privind alegerea preşedintelui ţării

Situaţia în care s-a pomenit clasa politică moldovenească de pe urma nealegerii cronice a preşedintelui ţării poate fi denumită printr-o frază scurtă, populară: „de râsul găinilor”.

Situaţia în care s-a pomenit clasa politică moldovenească de pe urma nealegerii cronice a preşedintelui ţării poate fi denumită printr-o frază scurtă, populară: „de râsul găinilor”.
După doi ani şi jumătate de criză politică, a fost compromisă instituţia puterii în stat, iar cetăţenii s-au dezamăgit profund în capacitatea liderilor politici de a guverna eficient procesele economice, sociale şi politice din ţară.
Noi, grupul parlamentar al socialiştilor, am venit cu o soluţie reală pentru depăşirea crizei politice şi evitarea alegerilor – alegerea unui preşedinte apartinic, de consens, care să fie din afara oricăror alianţe de conjunctură şi să fie deasupra luptelor partinice. Am considerat şi considerăm că soluţia noastră, propunerea noastră, este unica de bun simţ, deoarece ar împăca toate spiritele, fără a trezi rivalităţi exagerate şi invidie partinică.
Cu părere de rău însă, iniţiativa noastră  nu a fost acceptată şi AIE a insistat pe candidatura proprie, pentru a treia oară consecutiv timp de doi ani. Iar astăzi vedem că ei insistă pe aceeaşi candidatură pentru a patra oară. Într-adevăr, în unele cazuri absurditatea politică nu are limite. Am văzut cu toţii, pe 16 decembrie, ce s-a ales din ambiţiile veşnicului candidat al Alianţei.
Noi am votat împotriva candidaturii AIE. Şi nici domnul Lupu, nici oricine altcineva din partea AIE nu ar fi obţinut şi nu va obţine voturile socialiştilor. Oare acest lucru e atât de greu de înţeles? Probabil cei din Alianţă nu pot înţelege aşa fenomen: să-ţi respecţi cuvântul şi să procedezi aşa cum spui. O să aibă de acum încolo multe ocazii să se convingă de faptul că noi, socialiştii, ştim să ne respectăm cuvântul şi suntem consecvenţi. De aceea, Aianţa nu va avea voturile socialiştilor.
Nu merită să aibă propriul preşedinte o Alianţă, care a adus peste 80% din populaţia ţării la limita răbdării şi la neîncredere în instituţiile statului.
Nu merită să aibă propriul preşedinte o Alianţă, care s-a ambiţionat să-şi promoveze propriul candidat şi nu a avut înţelepciunea să accepte compromisul, să se coboare cu picioarele pe pământ şi să se uite şi la oamenii din jur, la societate, la candidaţii apartinici.
Nu merită să aibă propriul preşedinte o Alianţă, care se asociază astăzi cu haosul politic, cu preţuri şi tarife înalte, cu pensii şi salarii mici.
Nu înţelegem de ce se fac atâtea jocuri politice, de unde atâtea ambiţii grandomane din partea unor lideri, din partea Alianţei în general? Dacă realitatea e foarte clară – numai un candidat apartinic are şanse să întrunească consensul politic.
Dacă până astăzi, până la data expirării Ultimatumului nostru de Bun Simţ, nu s-a putut înţelege acest lucru, atunci suntem nevoiţi să declarăm decizia noastră finală în această privinţă.
Fiindcă Alianţa nu a renunţat la candidatura sa, şi pentru a patra oară înaintează la funcţia de preşedinte acelaşi candidat, noi, grupul parlamentar al socialiştilor declarăm că nu vom participa deloc la procedura de alegeri repetate a preşedintelui.
Noi deja am demonstrat că avem voinţă politică şi am votat împotrivă candidatului AIE în cadrul primei proceduri.
La cea de-a doua procedură noi nu vom participa deloc şi vom boicota politica absurdă a Alianţei.
Alegerile anticipate trebuie evitate. Însă AIE, prin comportamentul său obtuz, ne împinge spre anticipate. Doar un candidat apartinic ar putea salva situaţia. Dacă nu acum, poate mai târziu, în 2012, dacă se va mai oferi vreo oportunitate în acest sens. Noi, socialiştii, vom sta ferm pe poziţii. Alianţa a demonstrat lipsă de bun simţ şi, de azi, practic nu avem ce discuta cu această Alianţă iresponsabilă. Să vedem ce se va întâmpla în turul II şi atunci vom anunţa acţiunile noastre de mai departe.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.