Cei care au strigat în 2009 Schimbarea au adus Haosul şi Disperarea în societatea noastră

Stimaţi colegi, prieteni, tovarăşi

Stimaţi colegi, prieteni, tovarăşi

Vă felicit cu prilejul celei mai frumoase sărbători a oamenilor muncii. De-a lungul deceniilor, această sărbătoare a devenit tradiţională pentru moldoveni. Ea ne-a reprezentat pe noi, ca popor muncitor şi paşnic.

Cu părere de rău însă, în ultimii ani această sărbătoare este umbrită de numeroasele probleme cu care se confruntă Moldova. Noi cu toţii le vedem şi le suportăm.

Suntem un popor muncitor, dar nu avem locuri de muncă. Parcă suntem un popor paşnic, dar nu-i tolerăm pe cei de altă etnie şi ţara se destramă în cîteva părţi. Parcă suntem un popor creştin, dar valorile familiale au fost compromise, criminalitatea se răspîndeşte peste tot şi oamenii sunt omorîţi la ei în casă.

Cei care au strigat în 2009 Schimbarea au adus Haosul şi Disperarea în societatea noastră.
Guvernanţii au promis Moldova fără sărăcie, dar ne-am pomenit cu Moldova fără oameni.

Ne-au promis salarii şi pensii europene, dar europene au devenit numai preţurile şi tarifele comunale, care cresc de cîteva ori pe an.

Au promis sate europene, dar satele mor. E straşnic ce se întîmplă în raioane. Eu îmi amintesc ce frumoase erau satele moldoveneşti cîndva, şi acum ne este tuturor ruşine de halul în care au ajuns.

Toată această mizerie, sărăcie, criminalitate şi corupţie ei, cei de la guvernare, o numesc Integrare Europeană.
Aceasta nu este integrare europeană! Aceasta este degradare europeană!

Din cauza eurounioniştilor corpupţi de la guvernare, noi pierdem pieţele de export în Rusia şi în ţările CSI. Putem pierde preţurile avantajoase la gaz. Putem pierde sute de mii de locuri de muncă pentru moldoveni. Şi ce vom avea în loc?
În loc vom avea vizite sterile ale eurocinovnicilor, lapte şi pătlăgele europene pe piaţa noastră şi credite de milioane, pe care va trebui să le întoarcem dublu peste câţiva ani.
Dar, cel mai rău şi cel mai straşnic. Din cauza politicii antistatale promovate de eurounionişti, noi putem pierde ţara.

Noi vedem ce se întîmplă în Ucraina, din cauza că cei de la guvernare n-au vrut să consulte opinia poporului, ţara s-a dezbinat. Exact aşa ceva se poate întîmplă şi la noi. Spun asta cu toată seriozitatea.

Majoritatea sondajelor de opinie arată că cetăţenii Republicii Moldova, în proporţie de 60%, vor relaţii de prietenie cu Federaţia Rusă şi orientarea spre Uniunea Vamală. Şi mai mare e procentajul acestora în Transnistria şi Găgăuzia.

Acum închipuiţi-vă ce se poate întîmpla, dacă guvernarea va merge obraznic împotriva voinţei majorităţii populaţiei şi va semna Acordul de Asociere cu UE. Vom pierde definitiv şi Transnistria, şi Găgăuzia. Vom avea zone de conflict în Taraclia, în Bălţi, la nordul republicii, în alte raioane.
Noi, practic, vom pierde ţara. Moldova se poate destrăma. Şi ştiţi cu toţii care e finalul – anexarea la România şi transformarea Republicii Moldova în cinci judeţe româneşti.
Îmi pare rău că trebuie să vorbesc în această zi frumoasă despre aceste probleme. Dar asta este realitatea. Şi trebuie să reacţionăm, în comun.

Noi, socialiştii, suntem categoric împotriva politicilor promovate de eurounioniştii de la guvernare. Noi suntem convinşi că Moldova nu are nevoie de degradare pro europeană.
Moldova are nevoie de Altceva!

Avem nevoie de locuri de muncă, ordine, stabilitate socială, pace interetnică, integritate teritorială. Noi avem nevoie de deschiderea şi mai largă a pieţei din CSI pentru produsele noastre. Avem nevoie de condiţii sigure pentru muncitorii noştri din Federaţia Rusă. Avem nevoie de contracte avantajoase la procurarea gazului. Trebuie să redeschidem fabrici, uzine, să investim în crearea cooperativelor agricole la sate, să le dăm oamenilor de lucru.

Дорогие товарищи,
Мы четко видим решение всех основных территориальных, экономических и социальных проблем нашей страны. Это решение – вступление Молдовы в Таможенный союз.

Таможенный союз уже сегодня – это низкие цены на энергоносители, понижение цен на товары и услуги, огромный и свободный рынок сбыта молдавской продукции, рабочие места, возрождение экономики, социальная защита наших мигрантов, сохранение нашей территориальности.

Кроме этого, Евразийское пространство – это культурно-историческая связь народов, это общая Победа 9 Мая, это единство духовных ценностей.
Поэтому, мы не потерпим самодурства Кишиневской проевропейской коалиции.
И сейчас, и на выборах мы им твердо скажем: Молдове нужен Другой Путь!

Stimaţi concetăţeni! Noi avem nevoie de Muncă. Ordine. Progres.
Toate acestea sunt posibile de obţinut. Dar trebuie să înfăptuim cîţiva paşi, cîteva condiţii.
În primul rînd, trebuie să avem o Guvernare Socială, de stînga. Şi noi vom avea o asemenea guvernare după alegerile din toamnă. Iar Partidul Socialiştilor va fi o componentă importantă a acestei guvernrăi.

În al doilea rînd, vom organiza un referendum republican, unde vom pune la vot vectorul politicii externe al Republicii Moldova, şi vom demonstra că cetăţenii vor integrarea în Uniunea Vamală.

În al treilea rînd, în baza rezultatelor referendumului, vom schimba vectorul geopolitic al Republicii Moldova şi ne vom orienta spre Uniunea Vamală.

Există şi alte obiective pe care trebuie să le realizăm. Dar cele menţionate reprezintă baza tuturor realizărilor sociale şi economice care vor urma.


Eu cred în viitorul Republicii Moldova. Cred că împreună vom realiza scopurile noastre comune.
Moldova are nevoie de Altceva!

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.