Astăzi sub patronajul președintelui Republicii Moldova a avut loc concertul festiv „Eliberarea”

Astăzi, cu prilejul aniversării a 73-a a Operaţiunii Iaşi-Chişinău, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, sub patronajul președintelui Republicii Moldova a avut loc concertul festiv „Eliberarea”.

Pentru prima dată, Orchestra Naţională Prezidenţială, Corul Arhieresc al Mănăstirii Curchi şi toţi cei prezenţi au interpretat vestitul cîntec din anii de război „Smugleanca”. Chişinăuienii l-au salutat pe interpretul îndrăgit – artistul emerit al Rusiei, Grigori Leps, care a venit la sărbătoare la invitația mea.

Totodată, cu prilejul sărbătorii am conferit „Ordinul Republicii” la patru veterani, participanți ai Operațiunii Iași-Chișinău, în semn de înaltă recunoștință și apreciere a meritelor deosebite față de stat. Este vorba despre:

ALEXANDROV Nicolai, locotenent major, comandant de companie auto, participant la eliberarea Ucrainei, Moldovei, României, Bulgariei și Ungariei. A primit contuzie grea lîngă lacul Balaton.
BELISKAIA Lidia, maior al serviciului medical, chirurg al spitalului militar de campanie. A salvat vieți ale soldaților și ofițerilor în luptele de pe frontul Kalininsk, Kursk, precum și în a celor de eliberare a Ucrainei, Moldovei, Poloniei, ajungînd pînă la Berlin. Văduvă a eroului URSS, eliberator al Chișinăului, Beliskii Alexei Ilie.

GAVLINSCHI Timofei, colonel, în anii războiului-artilerist al regimentului 89 de artilerie. A participat la eliberarea Moldovei, României, Bulgariei, Ungariei. Decorat cu medalia „Pentru Vitejie” și cu Ordinul „Steaua Roșie”. A primit contuzie în luptele de pe Dunăre.

LEVIN Alexandr, maior, în anii războiului locotenent major, în calitate de comandant de pluton participat la luptele de la Stalingrad, unde a fost rănit. A participat la eliberarea Moldovei, României, Austriei.

Ziua Operaţiunii Iaşi-Chişinău a devenit o sărbătoare a întregului popor, o sărbătoare care uneşte toate generaţiile. Poporul nostru niciodată nu-i va uita pe cei care, în august 1944, au adus pacea pe acest meleag. Aceasta este sărbătoarea poporului nostru și nimeni nu o va desființa.

Le mulţumesc din suflet tuturor care au fost astăzi în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.