Astăzi am organizat o sedinta de lucru cu fracțiunea parlamentară a Partidului Socialiștilor

Împreună cu colegii am făcut bilanțul anului ce s-a scurs, dar și totalizarea activităților fracțiunii în Legislativ.

Multe au fost realizate și sînt mîndru de echipa partidului pe care am condus-o pînă nu demult și nemijlocit de fracțiunea PSRM în Parlament.

Multe, însă, sînt de realizat înainte. Sunt sigur că în anul care vine, avînd ca sprijin fracțiunea PSRM în Parlament, in calitate de Presedinte al Republicii Moldova vom reuși mai mult.

Obiectivele noaste rămîn neschimbate, de la alegeri parlamentare anticipate, pînă la punerea în aplicare a tuturor programelor, proiectelor, inițiativelor legislative pe care le-am elaborat în ultima perioadă.

Am deplina convingere că după alegerile parlamentare, care sper ca vor fi anticipate, socialiștii vor forma noua conducere a țării pe toată verticala puterii de stat și vor restabili echitatea socială, vor asigura creșterea economică și dezvoltarea durabilă a țării.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.