Astăzi am avut o întrevedere, devenită deja tradițională, cu ambasadorii acreditați în Republica Moldova

De această dată la ședință au participat și reprezentanții FMI, OSCE, CoE, PNUD.

În cadrul dialogului am făcut un schimb de opinii cu privire la politica internă și externă a Republicii Moldova.

Am reiterat poziția privind adoptarea votului mixt. Colegii mei vor susține în Parlament proiectul, avînd la bază criteriile pe care le-am propus, indiferent de orice interpretări și recomandări. Probabil, că se va ține cont de unele sugestii cu caracter juridic ale Comisiei de la Veneția, dar nu și de cele cu caracter politic.

De asemenea, am vorbit despre reforma Guvernului. Am reiterat poziția că susțin reducerea numărului de ministere în acest sens.

Am discutat situația din municipiul Chișinău, detalii despre referendumul cu privire la demisia primarului Dorin Chirtoacă, probleme legate de administrarea capitalei, inclusiv a crizei legate de evacuarea, depozitarea și prelucrarea deșeurilor.

Am abordat și subiecte legate de reglementarea diferendului transnistrean, menționînd că dialogul este continuu la nivel de experți. Am informat că astăzi, consilierii mei Vasile Șova și Artur Gimeniuc vor întreprinde o vizită la Moscova pe acest subiect.

Referitor la finanțarea UE am menționat că acești bani trebuie să fie acordați în exclusivitate pentru realizarea reformelor și nici într-un caz să nu poarte caracter geopolitic.
Am apreciat ca fiind foarte productive vizitele pe care le-am avut recent la Moscova, Sankt Petersburg, Turcia, Ungaria și Azerbaidjan. Am exprimat încredere că vom obține rezultate frumoase și în cadrul vizitelor pe care le voi întreprinde curînd în Belarus, Grecia, Tadjikistan, Turkmenistan, Vatican ș.a.

În alt context, am reiterat necesitatea urgentării adoptării legilor cu privire la statutul UTA Găgăuzia. Poziție susținută și de ambasadori.

Vom continua dialogul în acest format care este util pentru ambele părți.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.