Am participat la ședința săptămânală cu Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi și Primul ministru, Ion Chicu

Inițial am menționat că în această săptămână Guvernul condus de Ion Chicu împlinește 6 luni de mandat. Am subliniat că în perioada respectivă am trecut și încă trecem prin mai multe încercări grele, inclusiv criza pandemică, dar, în pofida mai multor speculații și pronosticuri negative, nu am avut nici colaps energetic, nici economic. Guvernul Chicu gestionează eficient situația epidemiologică, și la acest capitol Republica Moldova se poziționează mult mai bine decât unele țări ale Uniunii Europene. Sunt ferm convins, că sub conducerea așa numitului ”Guvern Harvard” situația ar fi fost mult mai proastă, iar Guvernul actual și în continuare va face față provocărilor.

97061206_4409728025719835_4839765235864698880_o-300x215 Am participat la ședința săptămânală cu Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi și Primul ministru, Ion Chicu

Subiectul doi al discuțiilor de astăzi a vizat creditul din Federația Rusă, anulat recent prin decizia Curții Constituționale a Republicii Moldova. Cel mai probabil, săptămâna curentă, Guvernul va demara negocieri cu Federația Rusă în privința încheierii unui nou acord în domeniul dat. Am reiterat că oamenii așteaptă soluții concrete din partea conducerii țării, și noi trebuie să facem față.

În altă ordine de idei am comunicat că la 14 mai curent, va fi convocată ședința Consiliului Suprem de Securitate al Republicii Moldova, unde vom discuta două subiecte de importanță majoră: investigarea fraudei bancare și situația legată de Aeroportul Internațional Chișinău. Pe ambele direcții am înregistrat rezultate palpabile, fapt care explică frica unor persoane și încercările lor de a periclita stabilitatea politică în țară.

Subiectul patru al ședinței de astăzi ține de anumite speculații în privința organizării alegerilor prezidențiale, care trebuie să aibă loc în perioada 23 octombrie – 23 noiembrie curent. Cu scopul dezmințirii oricăror declarații neîntemeiate, am decis să mă adresez Parlamentului Republicii Moldova cu propunerea de a desfășura alegerile șefului statului la 1 noiembrie 2020. Decizia în acest sens poate fi luată la următoarea ședință a legislativului.

Ultimul subiect abordat astăzi vizează situația actuală în Parlament. Conducerea de vârf a țării este ferm convinsă că Republica Moldova nu are nevoie de criză, ci de stabilitate, însă, am constatat revenirea anumitor forțe și persoane politice la practica vicioasă a ”traseismului politic”. În prezent, circa 13-14 deputați au părăsit partidele cu care au ajuns în Parlament, ceea ce constituie mai mult de 10% din componența legislativului.

Am amintit că acestea sunt metodele folosite anterior de Plahotniuc, care a distrus trei fracțiuni parlamentare, iar astăzi reprezentanții forțelor de dreapta salută acești ”transfugi” și chiar speră ca numărul traseiștilor să crească. În asemenea situație mă adresez acestor lideri politici: cu ce sunteți mai buni ca Plahotniuc? Dacă aceste persoane doresc o criză politică, să-și asume consecințele, noi, însă, vom face față și nu vom permite destabilizare în țară.

 

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.