Am participat la ședința săptămânală cu Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi și Prim-ministrul, Ion Chicu

Am abordat câteva subiecte de importanță majoră. În primul rând, am felicitat toți concetățenii cu ocazia începutului anului școlar, subliniind faptul că din cele 1852 școli din țară doar 19 și-au reînceput activitatea la distanță. Mi-am exprimat speranța că vom trece cu succes această perioadă complicată.

1-300x202 Am participat la ședința săptămânală cu Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi și Prim-ministrul, Ion Chicu

Am reamintit, că de la 1 septembrie va avea loc prima etapă a creșterii salariilor cu 30%, pentru 40 de mii de lucrătorii medicali din Republica Moldova. Totodată, am reiterat că voi înainta o nouă inițiativă legislativă privind dublarea salariilor și pentru pedagogi, începând cu anul viitor.

La capitolul situației epidemiologice am subliniat că Guvernul Republicii Moldova o gestionează în continuare eficient. Am comunicat că începând de la 1 septembrie Moldova deschide frontierele pentru cetățeni din țările incluse în “lista verde” precum Federația Rusă, Italia, Grecia, Turcia și altele. Din păcate, vecinii noștri, România și Ucraina, rămân în “lista roșie”.

Eficiența activității Executivului se manifestă și prin faptul că în luna august curent încasările în bugetul de stat sunt cu 180 de milioane de lei mai mult, decât în august 2019, în pofida crizei pandemice, dificultăților economice, secetei, etc. Datorită acestui fapt Guvernul își respectă obligațiunile social-economice față de agricultorii, agenții economici și cetățenii.

În altă ordine de idei, am vorbit despre procesele electorale, care încep la 1 septembrie. Astfel, până pe 11 septembrie se formează grupele de inițiativă pentru colectarea semnăturilor în susținerea candidaților. Am reiterat că conducerea țării va face tot posibilul pentru a asigura un proces democratic și transparent, conform standardelor internaționale. Pe de altă parte, am îndemnat toți concurenții electorali să manifeste corectitudine. Am solicitat partenerilor noștri externi din Est și din Vest să delege observatori în Republica Moldova.

Vorbind despre activitatea Legislativului, am menționat că majoritatea parlamentară formată din Partidul Socialiștilor și Partidul Democrat, este la limită, și în acest sens urmează să aibă loc ședința conducerii ambelor formațiuni politice pentru discuții.

Totodată, am reiterat cu fermitate că actualul Parlament trebuie dizolvat cu cât mai repede, cu atât mai bine, deoarece el nu mai corespunde rezultatelor alegerilor parlamentare din februarie 2019. Am specificat, că discuțiile cu partenerii din coaliție vor include și identificarea soluțiilor pentru dizolvarea Parlamentului după alegerile prezidențiale.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.