Am discutat cu șefii celor mai mari companii investiționale și camerelor de comerț străine, acreditate în RM

În continuarea întrevederilor de lucru cu asociațiile de afaceri și cu reprezentanții diferitelor ramuri ale economiei naționale, am discutat astăzi cu șefii celor mai mari companii investiționale și camerelor de comerț străine, acreditate în țara noastră.

1-6-300x215 Am discutat cu șefii celor mai mari companii investiționale și camerelor de comerț străine, acreditate în RM

La întrevedere au participat conducătorii sau reprezentanții autorizați ai Camerelor de Comerț și Industrie din Franța, Italia și SUA, Asociația Europeană de Business și Asociația Investitorilor Străini.

Am discutat un spectru larg de chestiuni cu privire la atragerea și protecția investițiilor străine, politica fiscală și bugetară din Republica Moldova, perspectivele de relansare a economiei naționale, inclusiv a exporturilor, după încheierea regimului stării de urgență și multe altele.

A fost un dialog deschis, constructiv, în cadrul căruia au fost expuse propuneri și doleanțe în scopul îmbunătățirii situației macroeconomice. Am subliniat faptul că în timpul apropiat, conducerea țării va lansa un pachet de inițiative legislative orientate spre susținerea economiei și a populației.

La finele întrevederii, pentru oaspeți a fost organizată o excursie prin palatul prezidențial unde au vizitat Sala Mare unde se desfășurau ședințele primului Parlament al Republicii Moldova, biblioteca prezidențială și alte săli.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.