Am convocat, în regim de urgență, Consiliul Suprem de Securitate, în cadrul căruia am examinat strategia de combatere a răspândirii virusului COVID19

Astăzi, am convocat, în regim de urgență, Consiliul Suprem de Securitate, în cadrul căruia am examinat strategia de combatere a răspândirii virusului COVID19 sau coronavirusului, dup cum ne este cunoscut.

Chiar dacă, la această etapă, în țară nu sunt înregistrate semnale de agravare semnificativă a situației și nu sunt motive de panică, totuși, pornind de la experiența altor țări, tratăm această criză cu maximă seriozitate și prudență, astfel încât să acționăm prompt și eficient în cazul unor evoluții negative ale situației.

După audierea rapoartelor prezentate de instituțiile de resort, am concluzionat că ne confruntăm cu o criză în măsură să afecteze securitatea națională. Ținând cont de eventuale efecte grave, urmează să tratăm situația ca o criză cu un potențial impact asupra siguranței cetățenilor, indiferent de măsurile speciale care vor fi întreprinse.

Am reiterat că am deplină încredere în profesionalismul medicilor noștri. Vă asigur că la baza deciziilor pe care noi le luăm la nivel politic punem, în mod primordial, experiența lor temeinică. Le mulțumesc pentru modul în care își fac datoria. Rolul nostru drept conducători ai statului este să luăm decizii care să-i ajute în gestionarea acestei crize, să stabilim o comunicare interinstituțională eficientă în scopul prevenirii răspândirii virusului.

Medicii din toată lumea spun că cel mai important mijloc prin care poate fi limitată răspândirea virusului este prevenția. Conform analizei prezentate la ședința CSS, am constatat că, până la momentul de față, instituțiile statului și-au îndeplinit conștiincios atribuțiile și au aplicat corespunzător recomandările OMS de gestionare a acestei crize.

Astfel, discuțiile la ședința CSS s-au concentrat pe următoarele direcții:
– analiza modului în care s-a acționat până la momentul actual în sfera prevenirii și a deciziilor luate, ce a funcționat bine și ce nu;
– întărirea capacității de decizie și reacție rapidă a celulei de criză instituită pentru prevenirea răspândirii virusului și protejarea sănătății populației;
– măsuri privind întărirea securității cetățenilor, prin responsabilizarea celor veniți din zonele afectate, pentru a ne asigura că nimeni nu răspândește boala cu bună-știință;
– măsuri de sprijinire a concetățenilor aflați peste hotare, care au nevoie de ajutor.

Decizii luate la ședința CSS:

1) Criza privind riscurile pentru sănătatea populației vizează în mod direct securitatea națională. Prin urmare, Consiliul Suprem de Securitate trebuie se implică activ în acțiunile autorităților de prevenire a răspândirii COVID19. În acest sens, în cadrul CSS a fost creată o celulă de monitorizare continuă a crizei și de intervenție rapidă în sprijinul instituțiilor, în caz de necesitate. Au fost luate măsurile necesare în vederea stabilirii legăturilor de coordonare și comunicare între instituțiilor statului pentru gestionarea eficientă a acestei crize. Una dintre măsuri vizează crearea unui centru unic de comandă la Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Aceste centru va reuni reprezentanții tuturor instituțiilor cu atribuții în gestionarea crizei, nu doar cei ai Guvernului, astfel încât să fie eficientizată comunicarea instituțională. Centrul unic de comandă va fi coordonat, după caz, de Președintele țării, în calitate de conducător al Consiliului Suprem de Securitate, și/sau de Prim-ministru, pentru ca deciziile adoptate să aibă promptitudinea necesară, iar intervenția instituțiilor să fie cât mai eficientă.

2) Guvernul, în special Ministerul sănătății, se ocupă de identificarea și pregătirea spațiilor pentru primirea a cca 1000 de pacienți, de dotarea cu echipamente necesare și asistență medicală. În ceea ce privește numărul de spații securizate pentru tratarea celor infectați, specialiștii afirmă că sunt suficiente la această etapă (la momentul actual sunt pregătite peste 500 de locuri în spitale). Am cerut să fie revăzută această analiză și să încercăm să fim nu doar cu un pas înaintea situației, dar cu mai mulți. Să fie pregătite mai multe astfel de spații, să pornim de la cele mai pesimiste prognoze, spre cele mai optimiste, și nu invers. În context, am comunicat despre patru scenarii cu privire la posibila evoluție a situației: primul se referă la situația actuală, cînd avem doar trei cazuri confirmate, al doilea vizează creșterea numărului persoanelor infectate pînă la 400, al treilea – de la 400 la o mie de cazuri, iar al patrulea scenariu – dacă vom avea peste o mie de persoane infectate. Am subliniat că în cazul celui de-al doilea scenariu – dispunem de un număr suficient de locuri securizate și de personal medical calificat. Totodată, ne pregătim și de următoarele două scenarii.

3) În cadrul CSS, în calitate de conducător suprem al Armatei, am cerut ministrului Apărării ca, de astăzi, să demareze pregătirile pentru a oferi sprijin logistic în caz de necesitate, spații în unitățile medicale ale Armatei Naționale, dar și susținere personalului medical militar profesionist.

4) MAI, Poliția de Frontieră vor intensifica controlul la punctele de trecere cu identificarea mecanismelor de introducere imediată în carantină, în special în a celor care vin din zonele afectate și pun cu bună-știință în pericol sănătatea și chiar viața cetățenilor. MAI să informeze detaliat cetățenii atunci când trec frontiera, atât în privința obligațiilor pe care le au (dacă vin din zone de risc), cât și în privința răspunderii pe care o poartă în cazul nerespectării lor.

5) Am decis să introducem anchetarea obligatorie a tuturor angajaților din sectorul public și privat privind ultimele contacte, informații cu caracter de risc etc.

6) Toate instituțiile publice vor fi verificate în privința asigurării măsurilor de igienă și profilaxie și aplicarea amenzilor sau mustrărilor administrative în caz de nerespectare a recomandărilor.

7) Serviciul Fiscal de Stat va verifica și va combate cazurile de speculație cu prețurile pe fundal de panică a populație. Am reiterat în acest sens, că în Republica Moldova nu există riscuri de aprovizionare a populației cu produse alimentare.

8. Ministerul afacerilor externe conlucrează în permanență cu ambasadele, pentru a identifica situațiile critice în care se află concetățenii aflați peste hotare. MAEIE-ul urmează să desfășoare mai multe acțiuni pentru a susține moldovenii din diasporă, să comunice continuu cu ei și să le acorde asistență, după necesitate. Dacă avem cetățeni blocați în anumite zone din cauza măsurilor luate de autoritățile din țara în care se află, neapărat să fie evaluate aceste situații și să intervenim, după caz.

9) Vom aplica avertizări pentru crearea situațiilor de isterizare și dezinformare a populației, responsabilizarea cetățenilor care încalcă recomandările autorităților. Am cerut fermitate în aplicarea legii din partea instituțiilor de drept, care nu se vor limita doar la amenzi în cazul persoanelor care au pus în pericol viața altor persoane. Au fost nenumărate cazuri în care adresele și chiar numele erau false sau incomplete, ceea ce îngreunează foarte mult eforturile autorităților.

10) Vom asigura o comunicare eficientă în spațiul public de către instituțiile de stat. Am cerut să fie luate măsuri pentru combaterea manipulărilor și a dezinformărilor din spațiul public. Au circulat multe informații în aceste zile care au creat panică și au indus în eroare populația. Cred că cea mai bună modalitate de a combate dezinformarea este ca presa să aibă acces rapid și detaliat la informații oficiale și să poată furniza cetățenilor doar date verificate. Urmează ca, în următoarele zile, în cadrul centrului unic de comandă să fie instituite proceduri clare în acest sens, să fie mai multă transparență și viteză de comunicare cu mass-media.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.