Am avut o întrevedere cu Prim-ministrul Ungariei

Am avut o întrevedere cu Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orbán, care se află într-o vizită oficială la Chișinău. Inițial, am purtat o discuție tet-a-tet, după care întrevederea a avut loc în format lărgit.

89560863_4180483641977609_5812180835662561280_o.jpg?_nc_cat=107&_nc_sid=110474&_nc_ohc=EdgUPtwV6aQAX-NoaYO&_nc_ht=scontent.fkiv1-1 Am avut o întrevedere cu Prim-ministrul Ungariei

În debutul dialogului am menționat faptul că vizita Prim-ministrului Ungariei are un context aparte pentru consolidarea relațiilor dintre țările noastre. În cele aproape trei decenii de la stabilirea relațiilor diplomatice Republica Moldova – Ungaria, s-a reușit promovarea considerabilă a raporturilor bilaterale şi a fost atins un nivel excelent al dialogului politic, o cooperare economică în creștere şi parteneriat în materie de integrare europeană.

Avem semnate 66 de tratate – un cadru juridic bilateral avansat în cele mai diverse domenii: investiţional, comercial-economic, agricol, umanitar, migraţie etc. Volumul comerţului moldo-ungar a constituit în anul trecut – circa 120 mil. USD, plasînd Ungaria pe locul 13 printre principalii parteneri comerciali ai RM.

Totodată am specificat că există un potențial comercial și investițional între țările noastre, nevalorificat la justa valoare. Am remarcat, că mizăm pe convocarea următoarei ședințe a Comisiei mixte interguvernamentale, planificată pentru 14-15 mai 2020, la Chișinău, și am exprimat speranța că discuțiile dintre experți vor fi eficiente şi cu impact asupra viitoarei cooperări comercial-economice.

Am salutat prezența la Chișinău a delegației oamenilor de afaceri maghiari (peste 30 de companii maghiare) pentru participare la Forumul de afaceri moldo-maghiar. Mi-am exprimat convingerea că Forumul bilateral de afaceri va constitui o platformă eficientă în vederea stabilirii oportunităților de colaborare între comunitățile de business ale țărilor noastre.

În altă ordine de idei am fost unanimi în opinia privind necesitatea examinării posibilității de lansare a unei rute avia directe Budapesta-Chișinău.

Am manifestat disponibilitatea de a consolida relaţia specială dintre statele noastre, prin semnarea Declarației de parteneriat strategic, care ne face încrezători că raporturile moldo-ungare se vor dezvolta în spiritul unei conlucrări solide, care ne-ar onora să continue cu aceiași intensitate.

Pe finalul întrevederii de astăzi, am exprimat speranța că Republica Moldova va rămîne una din țările prioritare a Ungariei în domeniul asistenței internaționale pentru dezvoltare, întrucît, în momentul de față, în Republica Moldova sunt deja realizate peste 40 de proiecte.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.