Am avut o întrevedere cu Preşedintele Consiliului Federaţiei al Adunării Federale a Federaţiei Ruse

Am avut o întrevedere cu Preşedintele Consiliului Federaţiei al Adunării Federale a Federaţiei Ruse, Valentina Matvienko.

Mi-am exprimat satisfacţia în legătură cu faptul că dialogul politic început la nivelul şefilor de state ia amploare și înţelegerile la care s-a ajuns în cadrul întrevederilor cu Preşedintele Federației Ruse, Vladimir Putin, se realizează în deplină măsură.

Am mulţumit părţii ruse pentru deciziile adoptate, datorită cărora peste 180 de întreprinderi de pe ambele maluri ale Nistrului au obţinut acces pe piaţa rusă. În anul 2017, exporturile la mai multe categorii de produse, cum ar fi fructe, legume, vinuri şi conservele, s-au majorat în medie de 3-4 ori.

Am exprimat recunoştinţă pentru măsurile luate în privinţa legalizării migranţilor muncitori moldoveni pe teritoriul Federației Ruse. Astfel, un număr mare de compatrioţi de-ai noştri au beneficiat de amnistia migrațională și au posibilitatea să muncească în continuare în Rusia.

Mi-am exprimat regretul pentru acțiunile provocatoare ale majorității parlamentare și a Guvernului de la Chișinău în adresa Rusiei. Este o tentativa de a place curatorilor din occident în lipsa unor rezultate palpabile pe intern. Este pozitia unui singur partid politic, Partidul Democrat, care a ajuns falimentar în ceea ce privește suportul populației. În acest context, am mulțumit conducerii Federatiei Ruse pentru că, în pofida provocărilor, nu întreprinde măsuri care ar lovi în poporul Republicii Moldova, nu în reprezentanții PD.

În mod special ne-am axat pe subiectul cu privire la reglementarea conflictului transnistrean. Am reiterat faptul că acesta trebuie soluționat doar în formatul de negocieri „5+2”. La moment întreprindem pași concreți și sperăm că în viitorul apropiat vom rezolva mai multe probleme cu care se confruntă cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului.

În alt context, am specificat că raporturile de cooperare dintre raioanele UTAG și regiunile din Rusia sînt rezultative și această colaborare trebuie extinsă și intensificată.

Am optat pentru continuarea dezvoltării și aprofundării cooperării moldo-ruse în toate domeniile de interes comun, și în special în domeniul economic, investițional, în sfera socială şi cultural-umanitară.

Am invitat-o pe Valentina Matvienko să viziteze Moldova în anul viitor.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.