Am avut o întrevedere cu membrii Consiliului Directorilor Asociației Naționale a Companiilor din Domeniul TIC din Moldova (ATIC)

Am inițiat această întrevedere pentru a afla din prima sursă problemele cu care se confruntă sectorul TIC din Moldova în condițiile pandemiei. Înțelegem că absolut toate sectoarele au fost și vor fi afectate de această criză, dar criza este și o provocare și am dorit să examinăm impedimentele depistate în procesul de implementare a tehnologiilor IT în diverse sectoare, precum și să identificăm soluții pentru depășirea acestora.

1-18-300x197 Am avut o întrevedere cu membrii Consiliului Directorilor Asociației Naționale a Companiilor din Domeniul TIC din Moldova (ATIC)

Am fost unanimi în opinia că niciun stat nu a fost pregătit de pandemie, fapt care a scos în evidență necesitatea accelerării proceselor de implementare a tehnologiilor informaționale în diverse domenii – educație, comerț, medicină, management la distanță etc. Reprezentanții TIC au exprimat disponibilitate de a se implica în activitatea de eliminare a obstacolelor în acest proces.

Pe finalul discuției am solicitat reprezentanților TIC să elaboreze un set de propuneri concrete de modificare a legislației și a documentației de reglementare pentru a avansa pe dimensiunea respectivă și a asigura promovarea agendei digitale a țării.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.