Am avut o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Turcia în țara noastră, E.S. Gürol Sökmensüer

În cursul dialogului am discutat despre rezultatele vizitei Președintelui Republicii Turcia Recep Tayyip Erdogan în Republica Moldova și pașii care urmează să-i întreprindem în continuare.

Am adus mulțumiri părții turce pentru sprijinul acordat în organizarea vizitei la cel mai înalt nivel. Am accentuat necesitatea conjugării eforturilor în vederea realizării înțelegerilor la care s-a ajuns și a acordurilor care au fost încheiate în scopul asigurării parteneriatului strategic dintre statele noastre.

Am vorbit despre importanța implementării proiectelor comune în domeniul economic și social. Este vorba despre venirea unor bănci turce pe piața bancară a țării noastre, despre mai multe proiecte la Chișinău și Comrat.

De asemenea am discutat despre înțelegerea la care au ajuns Primele Doamne de a acorda asistență Secției de hematologie oncologică pentru copii, din cadrul Institutului Oncologic din RM în vederea îmbunătățirii condițiilor de tratament ale copiilor diagnosticați cu maladii oncologice. În acest sens Emine Erdoğan și Galina Dodon au făcut deja schimbul necesar de scrisori.

La întrevedere a participat și conducerea Agenției guvernamentale TIKA care a dat asigurări că în prezent, la sediul Președinției Republicii Moldova au loc ultimele lucrări de amenajare, astfel încît la începutul lunii decembrie colectivul administrației prezidențiale să poată deja activa în clădirea renovată.

În altă ordine de idei, am reconfirmat că pe data de 29 octombrie, de Ziua Națională a Republicii Turcia, voi merge la Istanbul, la invitația președintelui Turciei, pentru a participa la deschiderea celui de-al treilea aeroport din Istanbul, care este și cel mai mare aeroport din lume.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.