Am avut o întrevedere de lucru cu Jivan Movsisyan, Ambasadorul Republicii Armenia în Republica Moldova

Am discutat mai multe chestiuni legate de extinderea dialogului moldo-armean, în toate domeniile de interes reciproc. Am subliniat faptul că în ultimii ani, relațiile dintre țările noastre s-au consolidat semnificativ, inclusiv la nivel de conducere.

118765331_4938431849516114_6164643447138311437_o-300x180 Am avut o întrevedere de lucru cu Jivan Movsisyan, Ambasadorul Republicii Armenia în Republica Moldova

Astfel, în luna noiembrie 2017, a avut loc vizita oficială a Președintelui Republicii Moldova în Armenia – prima de acest gen în istoria relațiilor bilaterale dintre cele două state. În anii 2018 și 2019 Președintele Republicii Moldova a vizitat orașul Erevan, unde a participat la Summit-ul Francofoniei și, respectiv, la cel al Uniunii Economice Eurasiatice. De asemenea, în luna februarie 2020, o delegație a Parlamentului Moldovei, în frunte cu speakerul Zinaida Greceanîi, a efectuat o vizită în Armenia.

În context, am discutat posibilitatea de a organiza o vizită la Chișinău a prim-ministrului Republicii Armenia, Nikol Pashinyan. Inițial, sosirea oficialului era planificată pentru luna iunie, dar s-a anulat din cauza pandemiei. În legătură cu aceasta, am subliniat faptul că partea moldovenească este dispusă să continue discuțiile pe marginea acestei chestiuni.

De asemenea, am pledat pentru organizarea în cadrul vizitei premierului armean a ședinței Comisiei interguvernamentale bilaterale pentru colaborare comercial-economică și a Forumului oamenilor de afaceri. În această ordine de idei am remarcat interesul reciproc pentru extinderea relațiilor comerciale și economice dintre țările noastre.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.