Am avut o discuție în format de videoconferință cu E.S. Zhang Yinghong, Ambasador al Republicii Populare Chineze în Republica Moldova

Am discutat un spectru larg de chestiuni legate de dezvoltarea relațiilor bilaterale în toate domeniile de interes comun.

2-300x180 Am avut o discuție în format de videoconferință cu E.S. Zhang Yinghong, Ambasador al Republicii Populare Chineze în Republica Moldova

În mod special am subliniat necesitatea realizării vizitei de stat a Președintelui Republicii Moldova în Republica Populară Chineză, planificată, inițial, pentru finele lunii martie curent, dar amânată din cauza pandemiei.

Am reiterat interesul reciproc față de organizarea acestei vizite, în cadrul căreia urmează a fi semnate acorduri bilaterale importante, ce vor conduce la consolidarea semnificativă a cooperării moldo-chineze.

În contextul luptei comune împotriva răspândirii în continuare a COVID-19, am exprimat recunoștință conducerii Chinei pentru ajutorul permanent acordat țării noastre sub formă de livrări a diferite mijloace de protecție, dar și de echipament medical, inclusiv în cadrul programelor de caritate.

Totodată, am fost informat că la momentul actual în China se desfășoară faza finală a testelor clinice pentru vaccina împotriva coronavirusului, care ar putea fi lansată până la sfârșitul anului 2020. În legătură cu aceasta, am discutat posibilitatea de acordare a vaccinelor pentru cele mai vulnerabile categorii de cetățeni ai Republicii Moldova.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.