Am anunțat unele inițiative pentru susținerea stabilității social-economice în țară, în condiții de criză

Am participat la ședința săptămînală împreună cu Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi și Prim-ministrul, Ion Chicu, după care, în cadrul unui briefing, am anunțat unele inițiative pentru susținerea stabilității social-economice în țară, în condiții de criză.

91316349_4244091792283460_7100748157780230144_o-300x216 Am anunțat unele inițiative pentru susținerea stabilității social-economice în țară, în condiții de criză

1. Pentru întreprinderile care și-au sistat activitatea în urma deciziei Comisiei Situații Excepționale, statul coparticipă (din Bugetul de Stat) la menținerea locului de muncă și achitarea salariului prin restituirea a 100% din impozitul pe venit a persoanei fizice, contribuției sociale, contribuției medicale – adică 44-45% din fondul de salarizare.

2. Pentru celelalte întreprinderii care și-au sistat total sau parțial activitatea (nu prin decizia Comisiei Situații Excepționale) se restituie 60% din impozitul pe venit a persoanei fizice, contribuției sociale, contribuției medicale.

3. Pentru persoanele care au activat cel puțin 9 luni la o întreprindere și și-au pierdut locul de muncă – se adresează la oficiile forței de muncă și se restituie 60-80% din salariul de la ultimul loc de muncă. Pentru acesta, Fondul de Șomaj al țării va fi majorat de 3 ori.

4. Pentru persoanele care nu au vechime de muncă de minimum 9 luni, sau nu au avut un loc de muncă stabil în ultimul timp și nu pot beneficia de procedura clasică de obținere a ajutorului de șomaj – statul le va acorda un suport financiar în mărime de salariul minim garantat pe economie, în valoare de 2775 de lei.

5. Pentru angajații de stat care au fost testați pozitiv la COVID-19 și se află în prima linie de luptă, (medici, asistenți medicali, polițiști, ș.a) statul le va acorda un ajutor unic în valoare de 16 mii de lei, echivalentul a 2 salarii medii pe economie.

Vom veni și cu alte măsuri pentru susținerea populației și agenților economici.

 

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.