A venit timpul să adunăm pietrele

Mesajul Partidului Socialiştilor cu prilejul zilei de 2 Martie

Mesajul Partidului Socialiştilor cu prilejul zilei de 2 Martie

Au trecut 22 de ani de la conflictul fratricid de pe Nistru. Tragedia de atunci este încă vie în memoria familiilor şi persoanelor apropiate combatanţilor care au pătimit şi au decedat în lupte.

Împărtăşim durerea familiilor îndoliate, înţelegem pierderea irecuperabilă pe care au suferit-o.

Noi cu toţii, după două decenii, nu putem uita ororile conflictului care a condus la divizarea poporului nostru, creînd o ruptură între cele două maluri ale Nistrului.

Războiul aduce doar suferinţe şi nenorocire, iar dezbinarea pe interior distruge viitorul unei ţări. Trebuie să învăţăm din lecţiile triste ale istoriei noastre şi să nu mai repetăm niciodată greşelile anilor 1990.

Astăzi, reconcilierea şi apropierea malurilor Nistrului nu este imposibilă. Există formule care ne-ar pemite să fim iarăşi un tot întreg. Ne referim în primul rând la proiectul de federalizare a Republicii Moldova.

Dar mai întîi de toate, trebuie să începem cu respectarea memoriei celor căzuţi de pe ambele părţi. Trebuie să începem cu a asculta opinia şi durerea celorlalţi.

A trecut timpul aruncatului de pietre, a venit timpul adunării pietrelor şi a înălţării unei memorii comune a celor morţi.

Numai aşa putem crea o temelie pentru apropiere şi pentru un viitor comun, altfel nu se poate.

Pacea şi dialogul civilizat sunt principiile fundamentale necesare pentru funcţionarea ţării noastre. Noi, moldovenii, suntem un popor paşnic, care a demonstrat zeci de ani că poate convieţui armonios cu alte etnii.

Trebuie să demonstrăm şi acum că suntem suficient de inteligenţi şi cumpătaţi pentru a restabili pacea, integritatea şi bunaînţelegere în ţara noastră.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.