În cadrul discuțiilor, au fost abordate aspecte legate de consolidarea relațiilor bilaterale între Republica Moldova și Republica Populară Chineză. Am subliniat importanța dezvoltării cooperării economice, culturale și politice între cele două state, menționând oportunitatea implementării unor proiecte de interes comun, în beneficiul ambelor părți.
Am salutat bunele relații stabilite la nivel de legislative, dar și la nivel de colaborare interpartinică, optând pentru o extindere și aprofundare a acestora.