Select Page

Datoria Guvernului este în creștere galopantă, iar riscurile unui default de proporții devin realitate pentru Republica Moldova

21.02.2022

Actuala guvernare a decis să compenseze, prin împrumuturi fără precedent pentru istoria modernă a Republicii Moldova, lipsa unor politici economice stimulatorii pentru activizarea sectoarelor economice, care ar asigura creșterea veniturilor bugetare și acoperirea cheltuielilor ce sunt în creștere.

Amintim că pentru 2022, Guvernul planifică să împrumute un volum record de resurse financiare, în mărime de 17,3 miliarde lei, dintre care 6,2 miliarde lei doar pentru a întoarce datoriile și dobânzile la creditele mai vechi. În acest an Guvernul planifica să plătească doar dobândă la creditele luate în mărime de cca 3 miliarde lei, sumă record pentru Moldova.
Acești bani, ca și restul banilor oferiți în avans, sunt împrumutați de Guvern, bani care ani de zile va trebui să-i achităm, și încă cu dobândă ridicată.
De subliniat că, în prezent, din cauza majorării recente deja a 6-a oară a ratei de bază de către BNM, împrumuturile contractate de Guvern pe piața internă s-au scumpit cu peste 60%. Din totalul împrumuturilor de 17,3 miliarde lei, pentru 2022, sunt planificate cca 5 miliarde lei împrumuturi interne (vânzarea valorilor mobiliare de stat), care, în mod direct, sunt afectate de deciziile BNM.
Dacă în 2020 și chiar în prima jumătate a anului 2021, Guvernul se împrumuta cu 5,5% anual (pentru VMS de 2 ani, care sunt cele mai populare), în prezent dobânda este de circa 10% anual, ceea ce reprezintă o creștere a costurilor de aproape 2 ori.
Până recent, deservirea împrumuturilor planificate în acest an presupunea o plată a dobânzii de 270 milioane lei anual, acum însă în urma unor politici monetare și bugetare defectuoase, această plată deja depășește 440 milioane anual și ușor va ajunge la 600 milioane lei, și asta doar pentru împrumuturile din acest an.
Viața pe datorii niciodată nu se termină cu bine. Guvernul, în loc să elaboreze și să implementeze politici economice stimulatoare, sa ajute agenții economici, să negocieze și să caute soluții privind prețul la resursele energetice și flexibilitate în plata lor, a decis să astupe toate problemele cu bani împrumutați.
Când auziți că Guvernul a dat compensații pentru cetățeni sau a plătit în avans pentru CET-uri sau Energocom, amintiți-vă de cei 17,3 miliarde lei împrumutați, bani pe care tot noi va trebui să-i achităm, împreună cu dobânda înaltă.
Această guvernare degrabă va pleca, dar incompetența lor și gafele făcute în ultimele luni ne costă scump și ne va costa încă mult timp. Citiva ani in urmă (in anii 2014-2016), când la guvernare erau aceleași personaje dar sub alte culori politice, pe umerii cetățenilor a fost pusă datoria de a restitui timp de peste 20 de ani furtul miliardului din sistemul bancar.
Acum istoria se repeta sub alte lozinci și scopuri “nobile”, dar cu aceleași sume fabuloase de datorii ce urmează a fi achitate de copiii și nepoții noștri.
Noi toți plătim și va trebui să plătim încă mulți ani această incompetență.