9 Mai – preţul Victoriei şi valoarea sărbătorii

Nu m-am gândit vreodată că va trebui să mă expun pe seama importanţei Zilei Victoriei şi nici nu am bănuit că semnificaţia acestei sărbători istorice va trebui justificată, că voi fi nevoit să mă ridic în apărarea unui adevăr, s-ar părea, intangibil – şi anume că victoria asupra fascismului a însemnat victoria vieţii asupra pieirii, a însemnat continuarea existenţei noastre a tuturor, salvaţi de pericolul unei dispariţii totale.

Nu m-am gândit vreodată că va trebui să mă expun pe seama importanţei Zilei Victoriei şi nici nu am bănuit că semnificaţia acestei sărbători istorice va trebui justificată, că voi fi nevoit să mă ridic în apărarea unui adevăr, s-ar părea, intangibil – şi anume că victoria asupra fascismului a însemnat victoria vieţii asupra pieirii, a însemnat continuarea existenţei noastre a tuturor, salvaţi de pericolul unei dispariţii totale.

Gogomăniile unor politicieni însă, iată că pot sfida uneori până şi logica realităţii, din moment ce pentru actualii deţinători ai puterii valorile şi memoria colectivă nu mai reprezintă un punct de referinţă, iar acţiunile le sunt dictate aproape exclusiv de calcule electorale şi recompensele sponsorilor din exterior care îi patronează. Pentru aceste câştiguri de moment, ei, guvernanţii, sunt gata să jertfească până şi lucrurile cele mai scumpe ale unui popor – trecutul şi viitorul acestuia, pierderile şi victoriile lui. Cu aşa gen de politică eu niciodată nu voi merge la compormis. Împotriva acestei politici eu am hotărât astăzi să mă exprim.

În data de 9 Mai noi comemorăm un eveniment deosebit – a 65-a aniversare a victoriei asupra fascismului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Memoria acelei perioade dramatice este întipărită nu doar în paginile istoriei, în soarta multor familii, în sclipirile focului veşnic, ci şi în inimile noastre, ale celor care înţeleg tragedia acelor vremuri.

Înalt respect trebuie să avem pentru eroismul bunicilor şi străbunicilor noştri; nu doar pentru cei care au căzut pe câmpul de luptă, care au ţinut piept duşmanului, dar şi pentru cei care au contribuit la făurirea victoriei comune în spatele frontului, care au reuşit să supravieţuiască în condiţiile inumane ale ocupaţiei fasciste. Toţi ei au plătit un preţ greu, incalculabil, pentru realizarea victoriei. Sacrificiul lor, durerea lor, efortul lor sunt enorme. Circa 600 mii de moldoveni au luptat pe fronturile războiului. Peste 70 de mii de soldaţi de diferite naţionalităţi şi-au dat viaţa pentru eliberarea Moldovei. Aceasta nu e o simplă statistică; e vorba de zeci de mii de suflete, destine, planuri de viitor şi speranţe înăbuşite de negrul războiului. Să coborâm fruntea în faţa sacrificiului acestor oameni.    

Pentru noi sunt importante nu doar memoria acelor ani, ci şi lecţiile dure, scrise cu sânge, pe care le-a oferit întregii omeniri cel de-al Doilea Război Mondial. Prima lecţie constă în faptul că încercările de a rezolva problemele naţionale pe calea intoleranţei, discriminării şi violenţelor duc inevitabil la catastrofe în masă, iar preţul acestor erori şi neghiobii politice este plătit de popoare întregi. Durerea de nedescris care rămâne de pe urma acestor tragedii în inima oamenilor nu dispare cu anii, mocneşte încontinuu, manifestându-se în mentalitatea şi acţiunile generaţiilor care vin. 

De aceea, obiectivul de bază al tuturor ţărilor lumii, al Republicii Moldova inclusiv, este să facă tot posibilul ca lecţiile celui de-al Doilea Război Mondial să servească pentru preîntâmpinarea conflictelor, să facem ca memoria acelor pagini groaznice din istorie să nu învrăjbească popoarele şi statele, ci din contră, să le apropie unul de altul în baza conştientizării unor valori umane universale, unanim acceptate.

Cu părere de rău, aceste concluzii şi aceste adevăruri nu întotdeauna îşi găsesc loc în mintea şi în inima contemporanilor. În consecinţă, noile generaţii riscă să suporte la rândul lor povara unor greşeli ireparabile. Aceste erori politice nu au ocolit nici Republica Moldova. Mărturie sunt evenimentele tragice de la începutul anilor 90, campania dementă împotriva Găgăuziei, conflictul armat de pe Nistru, dezmăţul violent şi vandalismul din 7 aprilie anul trecut, xenofobia oficializată a guvernării actuale. Trebuie să înţelegem că cetăţenii simpli sunt primele şi principalele victime ale naţionalismului extremist, ale miopiei politicienilor şi ale ambiţiilor acestora de a deţine puterea cu orice preţ. Cu ce reflexe vor creşte copiii şi tinerii noştri într-un mediu îmbibat cu ură, ce vor respecta ei, dacă le inoculăm în inimi intoleranţa şi afişăm lipsa de respect faţă de memoria strămoşilor noştri?    

E clar că în Republica Moldova atitudinea faţă de victoria în cel de-al Doilea Război Mondial nu este univocă. Pentru o parte a locuitorilor Basarabiei de atunci, acel război a fost asociat nu doar cu lupta împotriva fasciştilor, ci şi cu lupta împotriva acelor, pe care ei îi considerau ocupanţi sovietici. Şi aceşti oameni, de asemenea, au îndurat lipsuri şi dureri, de asemenea au pierdut rude, şi-au pierdut vieţile pe liniile frontului. Tragedia oamenilor simpli poate fi înţeleasă – în acel război au avut de pătimit toţi şi nimeni nu şi l-a dorit. Astăzi nu-i putem acuza pentru acele acţiuni. Dar asta nu înseamnă că putem tolera manifestaţii ale nazismului şi fascismului în zilele noastre. Asemenea tendinţe trebuie curmate din rădăcină. E grăitor că şi în România încercările unor cercuri nostalgice de a-l „spăla de rele” pe prietenul lui Hitler, mareşalul Antonescu, s-au dovedit a fi nerezultative. 

Vreau să amintesc că Moldova a intrat în război odată cu Uniunea Sovietică, la 22 iunie 1941. Prima lovitură am primit-o din partea României, susţinută de cel de-al Treilea Reich. În rezultat, potrivit înţelegerii româno-germane, România şi-a însuşit teritoriile Basarabiei şi Bucovinei. Guvernul român a utilizat aceste teritorii drept sursă de materii prime, iar toate întreprinderile au trecut în gestiunea agenţilor români. Colhozurile şi sovhozurile au fost păstrate ca esenţă, suportând doar anumite modificări de structură şi denumire. În 1943 au fost legalizate pedepsele corporale ale muncitorilor din Basarabia şi, până la sfârşitul războiului, torturilor a fost supus fiecare al zecelea cetăţean al republicii moldoveneşti. Circa 200 de mii de oameni au murit de foame în primii doi ani. Iar în lagărele de concentrare au murit alte 270 de mii.

Aici tragedia poporului nostru nu s-a încheiat. În anii ocupaţiei fasciste au fost nenumărate cazurile de omucidere a cetăţenilor simpli. În unul din documentele României postbelice se spune: „Hoardele fasciste au transformat în ruine satele şi oraşele Basarabiei, Bucovinei, Ucrainei, jefuind cetăţenii până la ultima bucată de pâine, omorând copii, femei, bătrâni…”. Fasciştii români, împreună cu hitleriştii, au omorât în acei ani sute de mii de cetăţeni sovietici, inclusiv moldoveni. În regiunile Odesa şi Ismail au fost ucişi până la 300 de mii de oameni civili, în Moldova – circa 64 de mii, în regiunea Cernăuţi – peste 16 mii.

S-a distrus, s-a furat şi s-a jefuit ca în codru. Valoarea totală a bunurilor jefuite de către fasciştii români pe teritoriul Uniunii Sovietice, inclusiv pe teritoriul Republicii Moldova, s-a estimat la peste 948 miliarde de lei româneşti antebelici. La acea perioadă, luând în considerare marja fluctuaţiilor financiare, acea sumă echivala cu circa 9 miliarde de dolari SUA, ceea ce în echivalentul dolarului la ziua de azi ar reprezenta o sumă de-a dreptul astronomică.

Noi nu putem exclude din paginile istoriei aceste fapte, tot aşa cum nu putem îndreptăţi crimele fasciştilor. De aceea, în istoria omenirii, în istoria Moldovei, victoria în cel de-al Doilea Război Mondial întotdeauna va rămâne ca o Victorie în războiul pentru apărarea Patriei, orientat spre eliberarea de cotropitorii fascişti.

În lumina acestor fapte, josnică şi plină de laşitate pare astăzi iniţiativa unor comisii de conjunctură, aservite intereselor înguste de partid, care înaintează pretenţii de miliarde în adresa celor, cu care noi am luptat pentru eliberarea de ciuma fascistă. Foarte rapid şi uşor au uitat aceşti „istorici-contabili” adevăratul preţ plătit de ţările aliate în acel război, când pierderile în primul rând au fost estimate nu în bani, ci în milioanele de vieţi sacrificate în numele victoriei comune. Au uitat aceşti profitori ai momentului, pasionaţi de numărarea banilor, că „preţul acelui război a fost încrustat cu litere pe miile de tăbliţe de pe mormintele soldăţeşti”. Au uitat ei, au uitat guvernanţii liberali, dar n-au uitat oamenii simpli.

Nu e de mirare că societatea a avut o reacţie negativă faţă de declaraţia reprezentanţilor puterii despre neputinţa „pe motiv economic” de participare a militarilor moldoveni la Parada Victoriei în Piaţa Roşie din Moscova, la 9 Mai. Iar atunci când sub presiunea opiniei publice actuala guvernare, alterată de propria ipocrizie, a dat într-un final „undă verde” pentru participarea la paradă, s-a „evidenţiat” din nou principalul lider al alianţei liberale, Mihai Ghimpu, care ocupă şi înalta funcţie de preşedinte al Parlamentului, şi interimatul de preşedinte al statului, şi, după toate aparenţele, pe cea de interimar al României pe „provincia basarabeană”. Acesta a declarat, punând în postură umilitoare întreg poporul Republicii Moldova, că este împotriva participării părţii moldovene la paradă pentru că noi „nu avem ce căuta printre învingători”. Noi deci, conform spuselor lui Ghimpu, am fi „perdanţii” acelui război, am fi „fasciştii învinşi”. Anume aşa au fost interpretate de către mediul internaţional cuvintele absolut iresponsabile ale acestui politician întâmplător. De fapt, asemenea declaraţii sunt mai prejos de orice critică. Iar aşa gen de politicieni sunt pasibili de a deveni „vedete” ale unor tribunale ale istoriei.        

Este evident că prin refuzul de a participa la paradă, puterea liberală a dorit să demonstreze atitudinea sa negativă faţă de Rusia şi faţă de rolul acesteia în cel de-al Doilea Război Mondial, precum şi dispreţul faţă de populaţia Republicii Moldova pentru care victoria din 1945 este ceva sfânt. Totodată, prin acest gest, liberalii şi-au demonstrat simpatia mascată faţă de nazism, trădându-şi adevărata faţă, adevăratele apucături şi subliniindu-şi o dată în plus vasalitatea faţă de România, cu care au încercat să se solidarizeze prin neparticipare comună la Parada Victoriei din Moscova. Mă întreb, acum îşi mai face cineva iluzii în integritatea morală şi raţională a acestor politicieni?

E de remarcat că la evenimentul din 9 Mai vor participa nu doar militari ruşi, dar şi reprezentanţi ai forţelor armate din diverse ţări, inclusiv din ţările membre NATO. Dorinţa de a veni la Moscova au exprimat-o cancelarul german Angela Merkel, preşedintele Franţei Nikola Sarkozi, preşedintele Cehiei Vaclav Klaus, alţi lideri politici – în total 15 şefi de stat.

Întreaga lume recunoaşte aportul Rusiei la eliberarea Europei de fascism. În particular, preşedintele Asociaţiei Istoricilor pentru studierea celui de-al Doilea Război Mondial, Mark Parillo afirmă: “Şaptezeci de ani în urmă Germania fascistă se întinsese deasupra Europei şi în 1939 acest rău s-a lăsat peste continent. Victoria a fost posibilă datorită resurselor umane ale Uniunii Sovietice (milioanele de ostaşi ai Armatei Roşii) şi tehnicii Statelor Unite (ca exemplu, în SUA au fost construite două mii de locomotive special adaptate căilor ferate din URSS). De aceea astăzi Europa trăieşte nu în condiţiile celui de-al Treilea Reich, ci în condiţiile pe care noi înşine le-am creat”. Şi numai politicienii liberali din Republica Moldova încearcă să mutileze istoria în scopuri oculte, numai de ei ştiute. Numai ei uită, sau se fac a uita, că 9 Mai a devenit şi Zi a Europei, în exclusivitate graţie faptului că s-a încercat în acest fel să se aducă un omagiu european Victoriei asupra Germaniei fasciste, în memoria faptului că Europa s-a renăscut datorită acelui eveniment. Eu sunt sigur că istoria va şti ea însăşi să-i dea uitării pe cei care acum încearcă să o rescrie şi să o dea uitării pe ea, Istoria.  

În aşa mod, în ciuda sforţărilor depuse de tot felul de aventurieri politici de a denatura adevărul istoric, rămân convins că memoria poporului, memoria colectivă va neutraliza aceste intenţii străine idealurilor noastre. Ziua Victoriei, 9 Mai va continua să simbolizeze gloria spiritului combativ al poporului care a supravieţuit în vremurile cele mai grele.

Mă închin în faţa eroizmului şi sacrificiului de sine al învingătorilor, al veteranilor noştri, al celor care ne-au creat condiţiile să ne naştem şi să trăim. Mă închin memoriei milioanelor de oameni căzuţi pentru apărarea pământului natal. Datoria noastră este să cinstim neîncetat memoria lor şi să o cultivăm generaţiilor în creştere. Pentru că cel mai sigur mod de a evita tragediile războiului este să nu uiţi jertfele şi ororile războaielor care s-au consumat.

De asemenea, ca politicieni, ca persoane active civic, trebuie să facem tot posibilul să identificăm şi să serbăm acele evenimente care unesc popoare şi ţări, care ne amintesc de frăţia de odinioară, care pun temeliile unor noi prietenii de perspectivă, care contribuie la alinierea statelor pe calea progresului comun. Am toată convingerea, 9 Mai este anume o astfel de sărbătoare, anume un astfel de eveniment, anume un astfel de simbol. Şi atât timp cât vor exista adevăratele valori şi vor trăi oameni care să lupte pentru promovarea acestor valori, sărbătoarea aceasta va dăinui nestingerită în măreţia sa.

Traducerea in rusa poate fi accesata pe http://ava.md/034-kommentarii/03961-cennost-i-cena-9-maya-.html

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.