24h cu Igor Dodon

Igor Dodon: “Cheia tuturor reformelor este să gândim strategic”

Igor Dodon: “Cheia tuturor reformelor este să gândim strategic”

Interviu acordat portalului de ştiri 24h.md

Astăzi iniţiem o rubrică specială, care va include interviuri cu mai multe persoane care aspiră la funcţia de primar general al capitalei. Începem cu Igor Dodon, din simplul motiv ca reprezentantul PCRM s-a dovedit a fi cel mai operativ şi ne-a expediat în termeni rezonabili răspunsurile la întrebări. Vor urma, rând pe rând, toţi candidaţii incluşi în cursă (redacţia www.24h.md).

– În ce măsură PCRM este pregătit pentru alegerile locale?

Partidul Comuniştilor este cea mai responsabilă şi cea mai funcţională forţă politică din Moldova. Ştim să ne comportăm destoinic şi la guvernare, şi în opoziţie, ştim să organizăm la un nivel înalt campaniile electorale. În acest scrutin, PCRM mizează pe un vot majoritar din partea cetăţenilor, atât în municipiul Chişinău, cât şi în alte regiuni ale ţării. Suntem pregătiţi, şi profesional, şi moral, să preluăm conducerea în administraţia locală.

– De ce reforme are nevoie municipiul Chişinău?

Principala reformă de care are nevoie municipiul Chişinău este reformarea modului de gândire strategică a conducerii Primăriei. După alegeri, odată cu venirea unui proaspăt primar general, se vor face următoarele reforme de principiu: se va trece de la diletantism în administrare la profesionism veritabil, se va trece de la discursuri politice la soluţii economice, se va trece de la certuri interminabile şi învinuiri cronice la negocieri constructive şi investiţii reale. Reforma de gândire strategică în administrarea municipiului stă la baza tuturor celorlalte reforme, care cu siguranţă îşi aşteaptă implementarea. Aşadar, cheia tuturor reformelor este să gândim strategic.

– Care sunt obiectivele pe care şi le propune PCRM să le promoveze în campania electorală?

Obiectivul este cât se poate de simplu: să ne informăm cât mai vast despre problemele cu care se confruntă chişinăuenii şi să-i informăm pe alegători despre soluţiile cu care venim la Primărie eu şi echipa mea de profesionişti. Acest obiectiv îl realizăm din plin în cadrul întâlnirilor noastre electorale cu cetăţenii.

– Ce prognoze are PCRM pentru alegerile locale, ce procentaj de alegători credeţi că veţi acumula?

Am mai spus, mizăm pe un vot majoritar. Şi această miză este fundamentată de reacţia cetăţenilor din cadrul întâlnirilor electorale, dar şi de situţia precară din municipiu şi ţară, care aminteşte de sfârşitul triştilor ani 90, când numai venirea la putere a PCRM le-a readus oamenilor speranţa de viaţă şi a scos ţara din nevoi. Şi de această dată, cetăţenii îşi leagă speranţele de venirea noastră la guvernare, pentru că ei ştiu că noi suntem capabili să facem cu adevărat ordine în ţară.

– De ce PCRM a ţinut în mare secret candidatura dvs. la primar?

Această întrebare reflectă un mod greşit de a analiza şi a aprecia realităţile din cadrul PCRM. În primul rând, noi am spus că vom înainta candidatul nostru la Chişinău abia după ce va fi oficial anunţată data alegerilor locale şi am fost primii care ne-am ţinut de cuvânt.

În al doilea rând, anterior candidatura mea a fost înaintată de patru din cele cinci comitete raionale din Chişinău, fapt care a fost mediatizat. Deci, neoficial, dacă luăm în considerare că PCRM aplică principiul primeris în selectarea candidaţilor la vreo funcţie anume, se putea presupune că eu aveam toate şansele să fiu înaintat de partid.
În al treilea rând, dacă e să fim pe deplin obiectivi, despre candidatura mea se discuta mult înainte de înaintarea oficială, pe când alte partide, inclusiv de la guvernare, chiar au secretizat într-un mod suspect, până în ultima clipă, candidaturile lor la Primărie. Aşa că dacă vă interesează secretele şi netransparenţa, vă rog de-i contactaţi pe contracandidaţii mei electorali.

– Cum vă veţi continua activitatea profesională în cazul în care nu câştigaţi alegerile?

Haideţi să nu fim chiar într-atât de pesimişti. Vă pot spune doar că un profesionsit întotdeauna îşi găseşte aplicare pentru cunoştinţele şi ideile pe care le are. Totuşi, aş vrea ca aceste cunoştinţe şi idei să fie în folosul concret al Chişinăului. Şi cred că aşa va fi.

Versiunea imprimare

Postări recente

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.