Share

Astăzi este ultima zi a campaniei electorale pentru noile alegeri locale

Împreună cu colegii am făcut bilanțul acestei campanii la Orhei. În aceste săptămâni au fost organizate sute de întrevederi, am discutat cu mii de locuitori. Am ascultat oamenii și știm ce schimbări sunt necesare pentru oraș.

Votul din 17 mai va fi primul după alegerile parlamentare, de aceea este deosebit de important ca cetățenii să vină la secțiile de votare și să-și exprime atitudinea față de politica anti-populară a PAS. Îi îndemn pe toți să voteze masiv împotriva candidaților acestui partid!

Candidatul nostru, Stanislav Balan, în ultimii 15 ani a participat activ la dezvoltarea și prosperarea Orheiului. Suntem convinși că el va putea păstra tot ce a fost realizat și va obține noi rezultate în beneficiul locuitorilor.

Pe 17 mai votați împotriva PAS! Votați echipa PSRM, votați pentru Stanislav Balan!

***

Duminica aceasta, în satul Copceac din raionul Ceadîr-Lunga — unul dintre cele mai mari sate din țară — vor avea loc noi alegeri locale pentru formarea componenței consiliului sătesc.

Din partea Partidului Socialiștilor candidează 15 persoane — oameni care cunosc problemele satului și sunt gata să muncească în interesul locuitorilor.

Astăzi am discutat cu localnicii și i-am îndemnat să susțină echipa noastră, care poatepoate schimba lucrurile în bine , apăra interesele cetățenilor și contribui la dezvoltarea reală a satului.

***

Duminica aceasta, Taraclia își alege viitorul. Susțineți candidatul Partidului Socialiștilor, Ecaterina Iacobceac — împreună cu echipa PSRM, ea va putea apăra raionul Taraclia, păstra cultura, limba și tradițiile locuitorilor din Taraclia și va obține rezultate reale pentru oraș și pentru oameni.

17 mai — niciun vot pentru PAS! Votați pentru Ecaterina Iacobceac la Taraclia și pentru candidații PSRM în celelalte localități!