Share

Împreună cu colegii din Fracțiunea socialiștilor am înregistrat un proiect de lege prin care propunem majorarea impozitului pe supraprofiturile băncilor comerciale până la 25%, față de cota actuală de 12%

În ultimii ani, băncile au înregistrat peste 17 miliarde de lei profit — bani achitați de toți cetățenii Republicii Moldova prin bugetul de stat (din cauza dobânzilor exagerate la împrumuturile luate de către Ministerul Finanțelor), precum și de sectorul real al economiei, care este obligat prin legile aprobate de PAS să direcționeze mijloacele financiare prin sistemul bancar. Considerăm că, în situație de criză, este firesc ca cei care au înregistrat câștiguri record să contribuie mai mult la buget, pentru susținerea economiei și pentru echitate fiscală.

Prin proiectul nostru propunem:

  • Introducerea unui impozit pe venit de 25% pentru instituțiile financiare bancare și nebancare pe parcursul perioadei 2025-2027;
  • Excluderea impozitului în mărime de 6% pentru dobânzile achitate în folosul persoanelor fizice rezidente din motivul aplicării astfel de măsuri în mod egal în raport cu persoanele nerezidente și asigurarea creșterii volumului depozitelor bancare de la persoanele fizice rezidente.

Practica impozitării suplimentare a supraprofiturilor instituțiilor financiar-bancare și companiilor energetice există deja în mai multe țări europene, precum Portugalia (se aplică taxă de 33% pe supraprofiturile băncilor și companiilor energetice), Spania (+1,2% impozit pentru companiile energetice și +4,8% pentru bănci), Italia (taxă de 50% pe supraprofiturile băncilor și 25% pe veniturile suplimentare ale companiilor energetice), România (+1,5% impozit pentru companiile energetice).

Îndemnăm toți deputații, inclusiv din majoritatea parlamentară, să susțină acest proiect în interesul cetățenilor și al economiei naționale.