Share

Astăzi, mai mult ca oricând, ne gândim la cei mai dragi nouă – copiii

Copilăria trebuie să fie lumină, zâmbet, joacă și vis. Ca fost Președinte al Republicii Moldova și ca tată, știu cât de important este ca fiecare copil să crească într-o familie unită, într-o țară care le oferă siguranță și speranță pentru ziua de mâine.

Prezentul și viitorul nostru le aparțin lor. De aceea, avem datoria să-i protejăm, să le oferim o educație bazată pe valori tradiționale, iubire de neam și respect pentru părinți. Să avem grijă să le oferim copiilor noștri o copilărie frumoasă, curată, lipsită de griji. Moldova are viitor doar dacă are grijă de copiii săi.

Astăzi, de Ziua Internațională a Copilului, Partidul Socialiștilor a organizat evenimente dedicate acestei sărbători în toată țara: concerte, ateliere, jocuri vesele și concursuri cu premii, etc. Acțiunile au avut loc în cadrul campaniei lansate în această săptămână de PSRM „Vor exista familiile – va exista și țara!”.

La mulți ani tuturor copiilor! Să creșteți sănătoși și fericiți!