După cum am promis, am reluat vizitele în raioanele țării. Astăzi m-am îndreptat spre nordul Moldovei.
Dis-de-dimineață am vizitat piața din Dondușeni. Am discutat cu cetățenii și am aflat din prima sursă care sunt principalele lor preocupări. La fel ca peste tot, acestea sunt prețurile și tarifele ridicate, cu care oamenii nu se descurcă, lipsa încrederii în ziua de mâine.
Am îndemnat cetățenii să nu-și lase mâinele în jos. Sunt convins că vom reuși să readucem Moldova pe calea corectă a dezvoltării. Nu a rămas mult de așteptat.
În contextul pregătirii pentru congresul PSRM, planificat pentru 23 martie, în cadrul căruia va fi ales președintele partidului, m-am întâlnit cu membrii organizațiilor teritoriale ale Partidului Socialiștilor din Dondușeni și Ocnița. Împreună cu aceștia și cu deputatul responsabil de activitatea organizațiilor teritoriale PSRM din zona de nord a țării, Aliona Pilipețchi, am discutat subiecte curente și am stabilit planuri pentru viitorul apropiat.
Am mulțumit colegilor pentru participarea activă la viața partidului. Am exprimat încrederea că prin eforturi comune vom reuși să realizăm toate obiectivele stabilite.
De asemenea, am avut o întâlnire cu locuitorii satului Arionești din raionul Ocnița. Primarul acestui sat, ales din primul tur al alegerilor locale din 5 noiembrie anul trecut, este socialist, care a obținut sprijinul a 65,15% din cetățeni.
Am discutat problemele și nevoile acestui sat. I-am dorit primarului succes în activitatea sa și l-am asigurat de sprijinul deplin din partea echipei PSRM.
Pe finalul vizitei la nord, am mers la Mănăstirea “Adormirea Maicii Domnului” din Calarașovca. Am transmis felicitări și cuvinte de încurajare noului stareț al mănăstirii, călugăriței Marionela, din partea Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii, Kirill, cu care m-am întâlnit recent. M-am rugat pentru pace pe pământul nostru și pentru bunăstarea poporului nostru.
În condițiile în care Biserica noastră este supusă unei presiuni serioase, și se fac eforturi pentru a o diviza și pentru a atrage slujitorii pe partea Mitropoliei Basarabiei, eu, precum și o covârșitoare majoritate a cetățenilor Republicii Moldova (mai mult de 63%, conform ultimelor sondaje) susținem menținerea și consolidarea Mitropoliei Moldovei.
Credința ortodoxă este un pilon al statalității moldovenești, este ceea ce ne unește pe toți și ne face mai puternici. Trebuie să facem totul pentru a apăra Biserica noastră Moldovenească.