Select Page

Pentru o ordine internațională echitabilă și bazată pe rațiune

28.06.2024

Evenimentele care au loc pe mapamond pot fi calificate ca fiind sfârșitul ordinii mondialeformate în ultimele decenii. Dacă anii ’90 au fost caracterizați prin prăbușirea sistemului de la Yalta-Potsdam, stabilit după al Doilea Război Mondial și bazat pe un echilibru de puteri, atunci evenimentele actuale semnifică sfârșitul sistemului creat în urma Războiului Rece, bazat pe existența unui hegemon global.

Tensiunea geopolitică și militară care a cuprins lumea în ultimii ani împinge civilizația umană către o catastrofă globală. Iar noi, Republica Moldova, ne aflăm în vecinătatea unei țări unde de doi ani are loc un război. În văzul nostru se desfășoară o tragedie enormă – două popoare înfrățite cu noi se războiesc între ele. Iar implicarea în conflict a jucătorilor externi a accentuat confruntarea armată și a adus lumea în pragul unei apocalipse nucleare.

S-ar părea că toate popoarele, care se consideră civilizate, ar trebui să facă apel la pace, la încetarea ostilităților și la revenirea tuturor părților la masa de negocieri. Dar, în loc de aceasta, unii actori geopolitici cer „înfrângereainamicului pe câmpul de luptă”. O asemenea atitudine duce la prelungirea fără de sfârșit a războiului. Între timp, armele letale, livrate părților beligerante, lovesc în populația civilă. Mor numeroși oameni nevinovați, inclusiv copii.

Și ne putem întreba aici. Unde este oare mișcarea globală pentru pace, cunoscută de toți în timpul Războiului Rece? Unde este oare vocea asociațiilor umanist progresiste?

Unde sunt apelurile de a opri războiul și de a reveni la masa negocierilor? Cu regret, ele practic nu există. Și acest lucru provoacă o mare îngrijorare pentru viitorul întregii omeniri.

Astăzi, a devenit clar pentru toată lumea: Statele Unite ale Americii nu au reușit să joace rolul de lider mondial. Lider mondial este cel care acționează în interesul întregii lumi pe baza Cartei Națiunilor Unite. Însă un stat care respectă selectiv și evaziv principiile ONU nu poate fi considerat lider mondial. Primul principiu pe care Washingtonul îl încalcă sistematic este principiul neintervenției în afacerile interne ale statelor suverane; un principiu reflectat în Carta ONU, Declarația cu privire la principiile dreptului internațional, Actul final de la Helsinki și alte documente internaționale importante.

Un exemplu relevant în acest sens este proiectul Kosovo, prezentat de mulți ca un caz unic, însă, în realitate, implementarea acestuia a creat un precedent dureros și a deschis Cutia Pandorei. În cazul dat, au fost evidente abaterile de la normele fundamentale ale dreptului internațional modern, care stau la baza Cartei ONU (interzicerea utilizării forței în scopul subminării integrității teritoriale a statelor), precum și abateri de la Declarația cu privire la principiile dreptului internațional (principiul integrității teritoriale), au fost comise abateri și de la Actul final de la Helsinki (principiul inviolabilității frontierelor) etc. Nu întâmplător, în acea perioadă, poziția judecătorilor Curții Internaționale de Justiție n-a fost univocă. Cinci judecători au votat împotrivă.

Alături de toate aceste aspecte îngrijorătoare, o atenție sporită trebuie acordată unui alt instrument de influență asupra suveranității statelor libere, un instrument utilizat extrem de abil și eficient de SUA și Occident.

Este vorba despre organizațiile societății civile, finanțate de fonduri afiliate guvernelor SUA și Occidentului, care reprezintă un mijloc de impunere a agendei ideologice străine și de promovare a acesteia în societățile țărilor unde aceste organizații au pătruns.

Noi urmărim cu atenție evoluția situației în Georgia, unde guvernul ales în mod legal luptă pentru păstrarea suveranității prin stabilirea unui control legal și transparent asupra activității organizațiilor societății civile finanțate din afara țării. Noi am putut urmări și reacția panicată a celor care au infiltrat și au finanțat aceste organizații.

NATO, de asemenea, joacă un rol de mare impact în subminarea principiului suveranității naționale.

Astăzi, în Occident, sunt în vogă discuțiile despre „revizionism”, adică despre revizuirea ordinii internaționale existente, care-i bazată la moment pe „dreptul celui puternic”. În același timp, „revizioniste” sunt numite tocmai țărilecare apără principiile dreptului internațional și ale egalității în decizii. Printre aceste țări se află, mai întâi de toate, Republica Populară Chineză și Federația Rusă.

Ideologia de dominare globală a Occidentului este foarte iezuită în formulări și abordări. Și adepții lumii unipolare ne vorbesc nouă despre o „ordine mondială bazată pe reguli”. Însă niciun jurist competent nu poate explica ce reprezintă aceste „reguli” și în ce documente le putem găsi. „Ordinea bazată pe reguli” este un concept abstract și anti-juridic, este un concept manipulativ, menitprelungească la nesfârșitdreptul celui mai puternic”, de fapt. Ceea ce este injust și discriminator în raport cu restul țărilor lumii.

Astăzi pentru toți oamenii raționali devine clar: războiul din Ucraina nu poate fi încheiat pe câmpul de luptă prin victoria uneia dintre părți, fiindcă asta presupune tragedii de și mai mare amploare și pericole pentru întreaga omenire. Războiul poate fi încheiat doar la masa negocierilor. Și aici, rolul principal va aparține părților cu adevărat imparțiale, care aspiră la o dominație justă în lumea modernă.

La data de 24 februarie 2023, Ministerul Afacerilor Externe al Chinei a publicat un document intitulat „Poziția Chinei cu privire la reglementarea politică a crizei ucrainene”, sau „Planul de pace al Chinei”.

Elementul cheie al acestui plan se rezumă la încetarea imediată a acțiunilor militare și inițierea negocierilor de pace.

De asemenea, „Planul de pace al Chinei” este bazat pe respectarea suveranității, a independenței și a integrității teritoriale a tuturor țărilor lumii, fără excepție. Planul are caprioritate respectarea dreptului internațional autentic, fără de standarde duble și fără abordări selective. Totodată, planul propune renunțarea la mentalitatea Războiului Rece.

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova sprijină pe deplin „Planul de pace al Chinei” și îl consideră singura modalitate de a evita distrugerea nucleară a întregii umanități.

Ca țară și ca popor care ne aflăm în vecinătatea imediată a războiului din Ucraina – repet, în vecinătate imediată și nemijlocită noi, cetățenii Republicii Moldova, dorim ca în regiune să se instaureze pacea.

Convingerea noastră e fermă –  Războiul trebuie oprit! Și noi susținem demersurile corecte și pline de luciditate în acest sens, ca cel promovat de poporul chinez.

Doresc să-mi exprim încrederea că noua ordine mondială va fi bazată pe principiile echității, pe respect reciproc între țări și națiuni, pe respectarea normelor dreptului internațional, pe luarea în calcul nu doar a intereselor „jucătorilor globali”, dat și ale tuturor statelor membre ale ONU, mari și mici, precum este și țara mea, Republica Moldova.

Un vestit înțelept chinez, Lao Zi, a spus la vremea sa o vorbă de o adâncă profunzime filosofică și politică. El zicea că „Un mare regat trebuie să fie ca un loc jos de câmpie, unde se adună toate apele țării”.

Și eu cred că aici, în această veche înțelepciune chinezească, se găsește și soluția pentru respectul și buna înțelegere dintre națiuni din politica globală din vremurile noastre. Această cugetare a lui Lao Zi se referă și la ONU, și la marii actori mondiali. Ei trebuie să fie nu aroganți, ci modești și prietenoși, „ca un loc jos de câmpie”, ca să poată atrage prin aceste calități toate țările lumii. Și îmi pare bine să văd, azi, aici, în China, că o asemenea înțelepciune este pusă în practică.

Mulțumesc pentru atenție!