Select Page

Mii de oameni au răspuns apelului Partidului Socialiștilor și au participat la Marșul Familiei, organizat astăzi la Chișinău în susținerea familiei tradiționale și a valorilor tradiționale

15.06.2024

Deputați ai fracțiunii parlamentare, consilieri municipali, reprezentanți ai Partidului Socialiștilor și ai “Gărzii Tinere” din mai multe raioane ale țării, fețe bisericești, locuitori ai capitalei și din alte localități ale Moldovei, împreună cu membrii familiilor și copiii lor s-au adunat în fața Circului din Chișinău, de unde au mers pe bulevardul Grigore Vieru până la Catedrala Mitropolitană din centrul capitalei. Manifestanții au purtat icoane și baloane albe – simbol al păcii, purității și unității familiei.

La miting au participat și familii numeroase, în care cresc și sunt educați în armonie și dragoste până la zece și mai mulți copii. Reprezentanții acestor familii au menționat că pentru ei este o mare bucurie să participe la marșul de susținere a familiei, îndemnând întreaga societate să urmeze valorile tradiționale. Anume în familie copiii învață ce înseamnă pacea, răbdarea și iubirea, ce reprezintă valorile umane fundamentale.

Moldova are viitor, cât timp valorile tradiționale sunt păstrate și familia tradițională este susținută. Așa a fost, așa este și așa vă rămâne!